Linkuri accesibilitate

AIE nu a marcat oficial comemorarea Marii Uniri (Timpul)


Referindu-se la predarea religiei în şcoală, Tatiana Corai scrie în Timpul că votează cum ambele mâini această idee. Cu o singură condiţie doar: ca preoţii să cunoască măcar puţin psihologia copilului. Fără asemenea cunoştinţe, e de părere ziarista, efectul lecţiilor de religie ar putea să fie invers celui dorit.

Despre marcarea la Chişinău a 92 de ani de la Marea Unire, Constantin Tănase scrie că la fel ca şi în ceilalţi ani, sărbătoarea nu a fost marcată la nivel oficial, ci doar la cel al societăţii civile. Tănase observă că liderii partidelor politice din Alianţa de guvernământ nu au făcut declaraţii vizavi de această sărbătoare. Acest fapt îl face să creadă că între partidele de la guvernare s-a instalat un ciudat consens tacit, care poate fi explicat nu doar prin raţiuni de natură electorală, ci şi prin lipsa unei viziuni unice asupra viitorului mai îndepărtat al R. Moldova, a unui proiect politic pentru ţara pe care o conduc.

Într-un interviu acordat publicaţiei de limbă rusă Komsomolskaia Pravda, ministrul Sănătăţii, Vladimir Hotineanu declară că astăzi nu se poate vorbi despre un al doilea vala de grupă pandemică. Până în prezent, spune ministrul, împotriva virusului A H1N1 s-au vaccinat în jur de 400 de mii de oameni.

Primele permise de mic trafic la frontieră vor fi eliberate cetăţenilor moldoveni săptămâna viitoare, informează jurnal.md. Permisul va fi eliberat gratuit, la 60 de zile de la depunerea cererii şi va fi valabil între 2 şi 5 ani.
XS
SM
MD
LG