Linkuri accesibilitate

Semne bune oficiul de evidenţă a populaţiei are


Mărturisesc că nu mai ţin minte să fi întîlnit în ultimii 20 de ani o fiinţă atît de blajină, plină de solicitudine, în instituţiile statului.


Am fost vineri la Oficiul de Evidenţă a Populaţiei de pe strada Asachi ca să-mi fac un paşaport naţional. Mărturisesc că în timp ce mă îndreptam spre această instituţie nu mă simţeam în apele mele. Ultima dată cînd fusesem la un asemenea oficiu a trebuit să suport o înghesuială mare, să fac coadă cîteva ore. Mă temeam, prin urmare, să n-o păţesc şi acum la fel. Unde mai pui că văzusem cu puţin timp înainte busculadele incredibile de la Arhiva din Chişinău.

Pe deasupra, ştiam că şi locuitorii sectorului Botanica sînt direcţionaţi de vreo doi ani către oficiul de pe strada Asachi din cauza unei reparaţii fără de sfîrşit din oficiul de sector.

Aşadar, mergeam spre aşa-numitul birou de paşapoarte cu inima frîntă. Ajungînd însă acolo, am avut o revelaţie. Busculada de altădată, pe care mă aşteptam s-o înfrunt cu stoicismul proverbial al moldoveanului, NU EXISTA.

Da, erau în faţa mea vreo 10 oameni, dar ce sînt 10 oameni în comparaţie cu busculadele de la arhivă? Floare la ureche sînt. Oamenii erau luaţi imediat în primire şi ghidaţi spre cabinetele căutate. Faptul că nu erau lăsaţi în voia sorţii, că exista separarea între cei care voiau paşaport într-o lună şi cei care doreau să-l obţină în 5 zile, dar şi dexteritatea lucrătorilor care nu tăiau frunză la cîini, le permitea oamenilor să treacă repede dintr-un cabinet în altul.

E adevărat, am remarcat şi nişte reminiscenţe ale trecutului cu cozi insuportabile - o lucrătoare cam crispată, o mică ciondăneală între doi vizitatori care doreau să intre concomitent într-un cabinet – dar, repet, asta e floare la ureche. Iar uimirea mi-a fost şi mai mare cînd m-am pomenit în faţa unei lucrătoare foarte joviale, zîmbitoare, pline de bunăvoinţă. O lucrătoare care îţi explica totul pe îndelete, şi care degaja o bunătate inexplicabilă.

Mi-am scormonit amintirile şi mărturisesc că nu mai ţin minte să fi întîlnit în ultimii 20 de ani o fiinţă atît de blajină, plină de solicitudine, în instituţiile statului. Şi am ieşit din acel oficiu cu o dispoziţie bună, cu o dispoziţie cu care nu am mai părăsit instituţiile de stat ani de zile.

Şi mi-am dat seama că nu există probleme irezolvabile, la nivelul cotidianului, dacă noi înşine vrem să le rezolvăm.
XS
SM
MD
LG