Linkuri accesibilitate

Gheorghe Cojocaru: „Ajutorul financiar anunțat la Bruxelles este o invitație de a continua reformele economice și democratice și de aliniere la standardele UE”


Cele 2,6 miliarde de dolari promise de donatorii străini includ şi banii oferiţi mai demult de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană, Statele Unite, România, investitori privaţi, şi care au şi început să ajungă în Moldova. Analistul de la Chişinău, Gheorghe Cojocaru i-a spus lui Vasile Botnaru că acest sprijin ar fi o dovadă a încrederii donatorilor că actuala guvernare va rămâne la putere, indiferent pe ce cale se rezolvă criza politică:

Gheorghe Cojocaru: 2,6 mililiarde dolari sau circa 1,9 miliarde euro aceasta este suma care va fi pusă la dispoziția Guvernului în următorii 3 ani și trebuie să remarcăm că acești bani care vor veni sub forma unor granturi, investiții sau credite avantajoase înseamnă foarte mult pentru cetățenii din Republica Moldova, cu condiția ca toată această asistență financiară să să transforme în proiecte și realizări sociale și economice care să asigure o nouă calitate a vieții.

Europa Liberă: Sa staruim asupra conditiilor – rezulta ca e pielea ursului care se plimba inca prin padure. Ceea ce putem face acum este sa evaluam valenta politica a acestui gest?

Gheorghe Cojocaru: Cred că această deschidere remarcabilă din partea Bruxellesului și Washingtonului față de autoritățile de la Chișinău poate consemna un moment de cotitură în relațiile dintre Uniunea Europeană și vecinul său din Sud-Estul Europei, care este cu atât mai mult de apreciat cu cât s-a produs pe fondul unei crize economice profunde cu care se confruntă toată lumea, inclusiv partenerii europeni ai Republicii Moldova.

Acest sprijin financiar consistent este o dovadă clară a faptului că Republica Moldova își face loc tot mai evident printre preocupările autorităților europene, că acolo, la Bruxelles sau în alte capitale europene, Chișinăul are mulți prieteni pe care poate conta și care sunt interesați să ajute realmente Republica Moldova. Totodată, acest sprijin este și o invitație tranșant exprimată de a continua reformele economice și democratice și de aliniere la standardele Uniunii Europene.

Europa Liberă: Potentialii donatori, sint convins, stiu foarte bine ce se intimpla in Republica Moldova. Acordind un sprijin guvernarii care traverseaza o criza constitutionala care s-ar putea sa conduca la o stare incerta, Doamne fereste. Oare aceste riscuri au fost luate în calcul la întâlnirea premierului Filat cu donatorii de la Bruxelles?

Gheorghe Cojocaru: Asistența financiară din partea partenerilor externi ai Chișinăului este o investiție destinată societății din Republica Moldova, în ansamblu, prin care se dorește consolidarea și continuitatea reformelor structurale și a cursului european al actualei guvernări. Cu siguranță, riscurile pe care le poate genera criza constituțională au fost estimate din toate punctele de vedere, iar concluzia la care s-a ajuns este una favorabilă actualei clase politice ...

Europa Liberă: Putem spune ca este o medalie data in avans Republicii Moldova sau autoritatilor de la Chișinău?

Gheorghe Cojocaru: Ar fi prea mult spus – o distinctie. Cred ca este o apreciere meritată, în bună măsură, și o încurajare de a persevera pe calea integrării europene și este extrem de important ca și societatea din Republica Moldova, alături de clasa sa politică, să sprijine acest curs politic de o manieră ireversibilă.

Europa Liberă: Adica putem concluziona că este un bonus acordat cetatenilor dacă ei vor sti să îl valorifice?

Gheorghe Cojocaru: Este un bonus extrem de necesar si de o importanta vitala pentru evolutiile sociale si economice din Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG