Linkuri accesibilitate

10 pași pe care Ucraina trebuie să-i facă spre reforma


Prima ședință a noului guvern ucrainean

Prima ședință a noului guvern ucrainean

Propuneri ale unei comisii de experți internaționali publicate de ziarul Moscow Times

Banca Mondiala situeaza Ucraina pe locul 142 din 183 de tari analizate cand vine vorba de climatul de afaceri. Iar Transparency International pune Ucraina pe locul 146 din 180 de tari, in indexul perceptiei coruptiei pe anul 2009. Ambele semne ca reforma economica si institutionala are inca un drum lung de facut.

Andres Aslund, copresedinte al Comisie independente de experti internationali, aminteste ca Ucraina a trecut prin doua reforme, nici una dusa la capat: prima a inceput in 1994, dupa alegerea lui Leonid Kuchma ca presedinte, a doua a venit in anul 2000 cand Kuchma a fost reales, iar Victor Iusenco a devenit prim ministru.

Acum, crede Aslund, Ucraina se afla in pragul celei de a treia reforme: dupa alegerea noului presedinte Victor Ianucovici, in parlament s-a format repede o noua majoritate care a ales un nou guvern. Conditii ideale, crede autorul, pentru ca reformele sa fie duse la capat. De aceasta data.

Grupul independent de experti a elaborat si prezentat autoritatilor de la Kiev, la inceputul lui februarie proiectul unui program de reforme „Ucraina 2010 – timpul reformelor”, program care identifica 10 prioritati.

In primul rand trebuie reformat sistemul energetic, mai precis reduse subventiile pentru gazul rusesc, care reprezinta in acest moment 3 la suta din produsul intern brut. Aducerea preturilor la un nivel realist, mai apropiat de cel european, ar avea efecte benefice: ar forta o reducere substantiala a consumului de energie si ar face necesara modernizarea industriilor energofage.

La fel ca Rusia, Ucraina ar trebui sa reduca inflatia si sa liberalizeze cursul de schimb al monedei nationale. Ceea ce ar putea avea si efectul benefic de a ingradi fenomenul dolarizarii economiei.

Ucraina trebuie sa-si reduca si deficitul bugetar, estimat de Fondul Monetar International anul trecut la 9 la suta din PIB. Pe termen mediu ar trebui reduse cheltuielile bugetare, si aici Andres Aslund se intoarce la imensele subventii pentru energie. Ar mai trebui reduse subventiile aleatorii pentru intreprinderile de stat si cheltuielile pentru pensii. Ucraina foloseste 16 la suta din produsul intern brut ca sa plateasca pensiile, aproape dublu fata de cat costa pensiile in occident. Un prim pas ar fi sa se ridice varsta de pensionare, mai ales ca in Ucraina foarte multi se pensioneaza inca inainte de termen.

Alte prioritati, identificate de grupul independent de experti internationali sunt : garantarea independentei Bancii Nationale, privatizarea intreprinderilor de stat, incurajarea concurentei, legalizarea tranzactiilor private cu teren agricol, modernizarea legislatiei comerciale si incheierea acordului de asociere cu Uniunea Europeana.
XS
SM
MD
LG