Linkuri accesibilitate

Deloc retorica, întrebarea. Chiar dacă, în ultimele două decenii scriitorul e prezent mai degrabă pe la mitinguri, prins în tot felul de campanii electorale, punând umărul şi (re)numele, atunci când îl are, la carul de glorie al cutărui sau cutărui candidat/partid… Sigur, unii au şansă (altminteri, discutabilă) să fie prezenţi prin texte, nu atât în şcoală, cât în manualele şcolare, ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că distanţa dintre literatura română, aşa cum e predată la lecţii, şi cea de pe piaţa de carte a fost suprimată, cel puţin parţial.

Până şi cele mai „la zi” manuale sunt într-o întârziere cronică faţă de procesul literar propriu-zis, ceea ce explică oarecum inapetenţa generaţiei tinere pentru carte, în primul rând naţională. (De bună seamă, oricât de valoroase ar fi Frunze de dor, să zicem, e greu să-ţi imaginezi cum cineva face o pasiune pentru lectură odată parcurse paginile druţiene.)

Cu atât mai surprinzătoare, invitaţia venită din partea liceului „Ion Creangă” – şi iata-mă-s prins, marţi, 23 martie, într-un dialog (mai degrabă monolog) cu elevii dintr-a 10-a – a 12-a, pe care încerc să-i antrenez în jocul de-a literatura. Îmi vine uşor, drumul netezindu-mi-l echipa de la Clipa ce-şi lansează astfel ultimul număr de revistă (doi dintre autori sunt în clasă, în prima şi a treia bancă, alţi doi – Iulia Iordăchescu, directorul publicaţiei, şi Aurelia Borzin, redactorul-şef – alături de mine, în faţă).


Alături de Aurelia Borzin



Surprind, pe câteva chipuri, un interes nedisimulat pentru ce se spune, totuşi clasa rămâne în expectativă – şi atunci propun să „spargem” cadrul instituţional: nu mai suntem la lecţie, ci într-un text, pe post de personaje (scriitorul, elevii). (Între paranteze fie spus, am observat că până şi timizii iremediabili se exprimă mult mai lesne îmbrăcând o identitate de împrumut…) Jocul nu prinde, iar unul dintre motive ar fi insuficienţa cartiaca (de la carte; din toată clasa, o singură elevă l-a citit pe Albert Camus, şi tot doar ea pe Kafka) a copiilor, nu atât fii ai „civilizaţiei Gutenberg”, cât pionieri ai unei noi epoci, pentru care lumea-i un facebook.

Abia când sunt rugaţi de profesoara Lucia Coman să citească din creaţia proprie, elevii se manifestă, pe post de solişti, fără a se asculta reciproc. Într-un fel e de înţeles, sunt la vârsta când fiecare vrea să-şi trâmbiţeze existenţa, şi abia apoi să ia în seamă prezenţa aproapelui. Or, pentru mine rămâne un perpetuu motiv de mirare: toţi acei tineri care compun (versuri, proză etc.), fără a se citi unii pe alţii, de fapt pe aprecierea cui contează?! Ştiu din proprie experienţă: cele mai crâncene lupte se dau nu între generaţii, ci în sânul aceleiaşi generaţii. Punct şi de la capăt.

Iar capătul e aproape, chit că întâlnirea a ţinut peste două ore. În ultimă instanţă, scriitorul caută în şcoală cititori, mai exact cititorii de mâine, fără de care literatura naţională s-ar reduce la „scriitorii manualelor şcolare”. Adio, şcoală!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG