Linkuri accesibilitate

Monitorul Social publicat de IDIS Viitorul constată că în cele mai multe cazuri pensiile sunt sub minimul de existență

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Viitorul recomandă guvernului să reformeze sistemul de pensii actual, pentru a mări pensile minime. Experţii acestei organizaţii neguvernamentale critică decalajul mare între pensiile primite de foştii funcţionari publici şi cele primite de restul pensionarilor, care nu acoperă minimul de existenă.

Pensionara Maria Ţugulschi în perioada sovietică a muncit peste 30 de ani la fabrica de textile Steaua Roşie. Femeia se plânge că primeşte o pensie de opt sute de lei care abia de-i ajunge să plătească serviciile în comun, darămite să-şi mai cumpere ceva de-ale gurii. Seară de seară femeia coase halate pe care a doua zi le vinde: “Vindem în stradă. Ne este foarte greu. Am de plătit pentru căldură o mie şi 70 de lei . Vin sărbătorile de Paşti şi nu am din ce cumpăra zahăr şi altele. Mai vând ce mai am prin casă. Mă gândesc că mai am o castrule, mai am un ciaun care nu-mi trebuiesc, vreau să le vând ca să mă descurc să am bani pentru căldură”

Mătuşa Maria se plânge că nu prea are cumpărători. Pensionara Vera Railean explică de ce nu se încumetă să dea 75 de lei, atât cât cere mătuşa Maria, pentru un halat: “Îi scump, din pensie nu-mi ajunge. Am 500 de lei şi nu-mi ajunge. Iată, umblăm prin spitale, nici pentru tratament nu-mi ajung bani. Suntem de la sat dar nu avem nici ce mânca. Eu de multe ori îi spun soţului: trebuie să umblăm cu cerşitul ori ce să facem? Dar ţi-i oarecum. Cu pensia asta nici nu-ţi sufletul, dar cum să-l ţii? Dai datoriile şi rămâi cu nimic, nu-ţi ajung bani nici de leacuri. Fiecare când are pentru dânsul are, nu-ţi va da ţie, nu te va ţine pe tine. Iese că dacă nu ai, şezi acasă sub perete, mori de foame, mori cu boală”.

Viorica Antonov
Nemulţumirile pensionarilor se conţin şi în Monitorul Social despre sistemul de pensii din Republica Moldova făcut public astăzi de Institutul „Viitorul”. Experta Viorica Antonov constată că mărimea alocaţiilor sociale, inclusiv a pensiilor, este sub minimul de existenţă, fapt care îi determină pe mulţi pensionari să continuie să lucreze: „Puteţi să vedeţi chiar în Chişinău, dimineaţa cum pensionarii mătură străzile pentru 700, o mie de lei pe lună. Sunt profesori , credeţi-mă, sunt printre ei şi profesori. Este momentul de a vedea cum trebuie îmbunătăţit acest sistem public de pensii”.

O problemă este şi modul de calculare a pensiei care, spune Viorica Antonov, favorizează funcţionarii publici şi-i lasă fără acoperire pe angajaţii din agricultură, învăţământ sau medicină: „După care principii se face această „egalitate” să zicem? Ambii şi deputatul şi profesorul au studii superioare, ambii au depus efort în societate şi au plătit foarte serios contribuţiile sociale. Toţi suntem egali. Dacă am introdus echitatea socială ca principiu în politica socială a statului, atunci ea trebuie să fie vizibilă în orice lege”.

Laura Grecu, specialist de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, admite că sistemul de pensii din Republica Moldova este imperfect, însă din lipsă de fonduri acesta nu poate fi reformat: „Nu poate fi făcută nicio modificare în legislaţie dacă nu ai un suport economic. Atâta timp cât în bugetul asigurărilor sociale este înregistrat un deficit bugetar nu pot fi modificate operările respective. Ce este de făcut? Să creăm locuri de muncă, să majorăm salariile persoanelor din care să fie achitate contribuţile, să nu mai achităm salariile respective în plic”.

Potrivit IDIS Viitorul, către anii 2025 Europa va avea una dintre cele mai îmbătrânite populaţii din lume, iar Republica Moldova riscă să devină fruntaşă în topul ţărilor cu cei mai mulţi pensionari.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG