Linkuri accesibilitate

Mircea Zaciu: „Noi murim, lucrurile se pierd, cei care vin după noi nu mai au de unde să cunoască asemenea fapte concrete, şi atunci jurnalul şi memoriile au acest rost, de a ţine trează memoria viitorului”.


22 martie 2000

Actualitatea românească
. (Moderator Radu Călin Cristea).

În memoria lui Mircea Zaciu
.

Marţi seara, în urma unui stop cardiac, a încetat din viaţă criticul şi istoricul literar Mircea Zaciu în vârstă de 72 de ani. Profesor de literatură critică şi istorie literară la Facultatea de Litere din Cluj, Mircea Zaciu, a predat şi la universităţi de prestigiu din străinătate.

Membru de onoare al academiei române din 1997, Zaciu şi-a legat numele alături de Marian Papahagi şi Aurel Sasu de elaborarea celebrului Dicţionar al scriitorilor români 95-98-99, o lucrare monumentală, a cărei apariţie a fost suspendată aproape un deceniu de cenzura comunistă.

În jurnalul său, Zaciu depune o originală mărturie despre un infern comunist pe care el l-a parcurs nu cu chinuri, ci iluminat de experienţa coborârii până la cele mai profunde izvoare ale răului.

Prin dispariţia lui Zaciu, cultura românească pierde un reazem. Rămân, din fericire, cărţile şi o ţinută morală ireproşabilă care a rezistat celor mai dure provocări ale regimului totalitar.

----------------------------------------------------------------------------------

În cadrul emisiunii s-a transmis un fragment din interviul realizat de Mircea Iorgulescu cu Mircea Zaciu la data de 8 noiembrie 1998, în cadrul emisiunii Oameni, destine, idei.

Mircea Zaciu răspunde mai întâi unei întrebări în care Mircea Iorgulescu îl invita să comenteze ultimul deceniu al comunismului, un deceniu satanic prea puţin cercetat în profunzimea articulaţiilor lui.

Mircea Zaciu: Eu cred că aceste tendinţe sunt ori manipulate, ori foarte interesate. Şi vin din aripa acelei părţi a societăţii româneşti care culpabilă, implicată direct în evenimentele ultimelor decenii ale dictaturii comuniste, respectiv în perioada dominaţiei ceauşiste, au şi astăzi în continuare interesul să aplaneze, să niveleze, să aducă la acelaşi numitor întreaga viaţă social politică şi morală a ţării, tocmai pentru a se disculpa într-un fel, sau a lansa această ideea vie la un moment dat în publicistica românească că la urma urmelor toată lumea a fost vinovată”.

Mircea Iorgulescu: D-le profesor, dar se poate vorbi de o vinovăţie în primul rând, sau într-un al doilea rând, cred că poate este mai importantă descifrarea cauzelor, analiza mecanismelor, studierea fenomenelor de degradare socială, intelectuală, morală.


Mircea Zaciu: Sigur, aceasta este principala sarcină pe care din păcate istoricii noştri nu şi-au asumat-o încă. Deşi avem o şcoală istorică destul de interesantă şi personalităţi bine conturate, ele preferă să se retragă fie în perioada interbelică, fie în perioade mult mai îndepărtate, şi încă nu am asistat la o sinteză sau la o încercare de sinteză istorică sociologică şi politologică, de fapt, asupra perioadei ultime a istoriei noastre, respectiv acestor decenii a dictaturii comuniste.

Mircea Iorgulescu: În jurnalul dvs. există nenumărate fapte, mici, lipsite de dimensiunea eroică în manieră romanţioasă, de rezistenţă, de opoziţie, de creare a unei alternative faţă de ceea ce însemna presiunea sistemului comunist. Aveţi impresia că aceste mici nuclee, aceste mici forme, nu de supravieţuire, ci de trăire în alt plan în raport cu realitatea extrem de apăsătoare înconjurătoare, sunt ele suficient studiate, amintite, recunoscute, aş spune?

Mircea Zaciu: Cred că tocmai acesta este rostul jurnalului, să întreţină vie memoria celorlalţi, prin existenţa acestor mici nuclee, evenimente, fapte de conştiinţă sau concrete care sunt diseminate, nu numai în jurnalul meu, este vorba de multe jurnale care au apărut după 1990 şi care conţin cam acelaşi lucruri, chiar dacă la alte nivele, sau reflectate în conştiinţe oarecum diferite. Aceste nuclee sunt menite a ţine trează memoria contemporaneităţii care, din păcate, uneori interesată alteori dezinteresată, sau dintr-un fel de lehamite, sau oboseală, este tentată să uite toate aceste lucruri, toate aceste „mărunţişuri” cotidiene pe care noi înşine le uităm prin forţa lucrurilor. Este necesar ca aceste lucruri să fie semnalate pentru că sarcina viitoare, sarcina care trebuia să fie deja împlinită, dar rămâne să fie împlinită în viitor, a istoricilor, este de a face sinteza acestor mărunţişuri. Noi murim, lucrurile se pierd, cei care vin după noi nu mai au de unde să cunoască asemenea fapte concrete, şi atunci jurnalul şi memoriile au într-un fel acest rost, de a ţine trează memoria viitorului.

(Fragment din interviul realizat de Mircea Iorgulescu cu Mircea Zaciu, la data de 8 noiembrie 1998, în cadrul emisiunii Oameni, destine, idei).
XS
SM
MD
LG