Linkuri accesibilitate

AGROinform dezbate Regulamentul de subvenţionare a producătorilor agricoli


Aria de acoperire a subvenţiilor este mai mare și pot beneficia fermierii mai mici

Fermierii au discutat astăzi la adunarea anuală a Federaţiei Naţionale a Agricultorilor AGROinform despre cum să-şi organizeze mai bine activitatea după ce în sfîrşit a fost aprobat Regulamentul de subvenţionare a producătorilor agricoli. Autorităţile speră că acesta va da rezultate mai bune şi va lărgi accesul la subvenţii al fermierilor mici şi medii. Ce cred însă producătorii agricoli?

Producătorii agricoli spun că subvenţiile de la stat ar fi o gură de aer pentru ei, în condiţiile în care anul trecut a fost unul secetos şi puţini dintre agricultori au reuşit să obţină un profit care să le permită să facă investiţii noi în această primăvară. Valeriu Tizu din Petreni, Drochia spune că cei care au cultivat grîu au rămas cu recolta în hambare.

Valeriu Tizu
Valeriu Tizu: “Pentru că-n toamna anului 2009 producţia s-a vîndut totuşi la preţuri foarte mici, iar acum preţurile la chimicate şi la produsele petroliere, la seminţe, sînt destul de mari. Noi procurăm la preţuri europene, dar vindem producţia la preţurile noastre care sînt. Adică nu este acea stabilitate de preţuri pe tot parcursul anului. Este un foarte mare decalaj de preţuri iarna şi vara, toamna şi primăvara. În toamnă dacă floarea-soarelui era de 2 lei şi 80, acum e la 5 lei kilogramul”.

Fermierul din Petreni crede că din cauza condiţiilor impuse de regulamentul de subvenţionare, unii ţărani vor obţine în acest an mai greu ajutor de la stat, îndeosebi cei care nu ştiu ce înseamnă un plan de afaceri şi nu au certificate care să le ateste cunoştinţele în domeniu, aşa cum le cere statul. În ce priveşte însă asocierea, Valeriu Tizu spune că fermierii din Drochia s-au convins că aşa îşi pot rezolva mai uşor problemele, chiar pe cele de comercializare a producţiei. L-am întrebat dacă acest regulament îi pune în condiţii egale pe toţi producătorii.

Valeriu Tizu: “Adică agenţii economici care sînt mai mari putem spune că-s mai puţin satisfăcuţi, pentru că s-a pus acolo o limită pentru subvenţionare. De pildă, pentru tehnica agricolă îi pînă la 200 de mii. Dar în schimb aria de acoperire a subvenţiilor este mai mare. Pot beneficia şi fermierii mai mici. Un lucru poate cu care nu sînt de acord şi cei mici, şi cei mari, este că pentru substanţele chimice şi pentru fertilizanţi nu se face subvenţionarea în anul 2010, adică nu se întorc acele 20% TVA. Şi asta într-un fel îi descurajează pe fermieri, îi impune să nu lucreze cu substanţe chimice şi fertilizanţi”.

Iurie Hurmuzachi, directorul adjunct al Federaţiei Naţionale a Agricultorilor AGROinform este îngrijorat că acordarea subvenţiilor ar putea fie birocratizată prin instituirea procedurii de concurs, în cazul în care nu va exista transparenţă.

Iurie Hurmuzachi: “Dar desigur că agricultura este o afacere. Şi cu toţii trebuie să ne amintim că depinde mult şi de modul cum e administrată. Şi să nu uităm de elaborarea planurilor operaţionale şi planurilor strategice de dezvoltare a întreprinderilor. Deci se vorbeşte demult despre producţia de valoare înaltă, producţia care aduce venituri reale în agricultură. Se vorbeşte despre necesitatea planificării şi prognozării a segmentelor de producţie de valoare înaltă. Dacă într-un an preţul este foarte bun la varză, atunci anul următor noi o să avem foarte multă varză, care o să fie deja la alt preţ. Şi aici sînt elementele de planificare. Asta înseamnă că planificarea e destul de proastă”.

Problema cea mai mare a producătorilor agricoli, potrivit lui Hurmuzachi, e că aceştia nu sînt informaţi şi nu cunosc tendinţele de pe pieţele interne, cu atît mai mult de pe cele externe, condiţie vitală pentru un om de afaceri. Un antreprenor nu poate supravieţui decît dacă este în pas cu realitatea, a adăugat Iurie Hurmuzachi.

Să amintim că în fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2010 sînt prevăzute 300 de milioane de lei.
Previous Next

XS
SM
MD
LG