Linkuri accesibilitate

Nu doar Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte, câştigă sume fabuloase, scrie Mariana Raţă în Jurnal de Chişinău. Eugen Rusu, ginerele lui Vladimir Voronin, bunăoară, a făcut afaceri de milioane cu instituţii de stat din R. Moldova. Una dintre aceste afaceri, scrie ziarista, i-a adus peste 50 de milioane de lei într-un singur an.

Tot în Jurnal de Chişinău citiţi un reportaj semnat de Mariana Liţa din satul Pererâta, raionul Briceni, unde a fost doborât recent ultimul pilon de gard de sârmă ghimpată de la frontiera moldo-română.

Dacă alegeţi să răsfoiţi ziarul de limbă rusă Panorama, aflaţi că în Republica Moldova, oficial, sunt 178 de milionari. Ziariştii au grijă să vă răspundă şi la întrebarea de unde iau oamenii bani. Tot în Panorama citiţi un interviu despre calitatea şi viitorul studiilor în Republica Moldova, cu ministrul educaţiei, Leonid Bujor.

Constantin Tănase, în editorialul său din Timpul, îşi aminteşte de zilele când Iurie Muntean, promovat acum insistent de Vladimir Voronin, dansa frumos şi inspirat „Hora Unirii”. Atunci Iurie Muntean făcea parte din delegaţia basarabeană al Congresul Consiliului Mondial Român care s-a desfăşurat în SUA, Atlanta.

Vsevolod Ciornei scrie în Săptămâna că atunci când liderii Alianţei pentru Integrare Europeană apar împreună la televizor, i se crează impresia că aceştia nu discută cu alte ocazii şi în alte împrejurări, ori discută în condiţii de bruiaj, astfel că nu se aud reciproc.
XS
SM
MD
LG