Linkuri accesibilitate

Petiție online cerînd demisia premierului Vladimir Putin


Caricatură de Mikhail Zlatkovsky
Caricatură de Mikhail Zlatkovsky

Petiția este susținută între alții de Garry Kasparov, Boris Nemţov, Elena Bonner, Lyudmila Alekseyeva şi Lev Ponomaryov

Peste 10 mii de oameni au semnat o petiţie pe internet în care cer demisia premierului rus, Vladimir Putin. Petiţia întitulată „Putin trebuie să plece” este sprijinită de câteva figuri proeminente ale opoziţiei liberale printre care fostul campion mondial la şah, astăzi politicianul Garry Kasparov, fostul viceprim-ministru Boris Nemţov, activiştii proeminenţi pentru drepturile omului Elena Bonner, Lyudmila Alekseyeva şi Lev Ponomaryov.

În petiţie se spune că Vladimir Putin este atât arhitectul cât şi cel care pune în practică şi apără o construcţie socio-politică impusă cetăţenilor, care duce Rusia la pierzanie şi o lipseşte de viitor. Putin, se spune în petiţie, este simbolul unei ţări crude cu propriii cetăţeni, corupte şi imprevizibile.

Boris Nemţov a spus serviciului rusesc al Europei Libere că opoziţia rusă trebuie să umple sloganurile lipsite de concreteţe de până acum cu numele celor responsabili de ceea ce consideră a fi degradarea situaţiei din Rusia. „Vrem ca în ţară să aibă loc alegeri corecte, vrem să existe o competiţie politică. Vrem ca Parlamentul să fie un loc de discuţii şi dorim alternanţă la putere”, spune Nemţov. El crede că acţiunile de protest vor creşte, şi vor creşte indiferent dacă vor mai exista sau nu alte petiţii.

Analistul politic de la Moscova, Aleksei Makarkin crede că decizia opoziţiei radicale de a-şi concentra eforturile împotriva lui Vladimir Putin personal este o greşeală. Makarkin spune că orice sondaj de opinie, indiferent care instituţie l-a făcut, are acelaşi rezultat: nivelul încrederii în guvern este mare. Ruşilor le este teamă de schimbare. Ei doresc ca primul ministru actual să rămână. Ei sunt nemulţumiţi de birocraţi dar majoritatea lor nu doresc demiterea şefului guvernului.

Strategia opoziţiei pare a se baza pe faptul că încrederea în Putin o să scadă sau, mai mult decât atât, crede că va reuşi să accelereze declinul dacă aduce chestiunea demiterii în dezbaterea publică.

Pe 16 martie, scriitorul de la St. Petersburg Nikolai Starikov a publicat o contra-petiţie pe internet, la adresa www.putinaostavit.ru. Această petiţie a fost semnată până acum de aproximativ 3 mii de oameni. Autorul ei scrie că doreşte să ofere ruşilor şansa de a alege. Scriitorul Starikov sugerează că autorii petiţiei anti-Putin îi idolatrizează pe Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn, „cei care au distrus Rusia-Uniunea Sovietică” şi îl urăsc pe Stalin, „cel care a făcut din Rusia o supra putere şi a salvat lumea de fascism”.

Un sondaj efectuat de Centrul Levada luna trecută arată că 46 la sută dintre ruşi ar fi pentru o Rusie ca stat unitar şi centralizat cu şefii administraţiilor locale numiţi de la centru. 62 la sută dintre ruşi s-ar bizui pe propriile forţe şi ar evita contactul cu autorităţile, iar 77 la sută n-ar avea de gând să-şi sporească activitatea politică.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG