Linkuri accesibilitate

Memoriile lui Adrian Marino sînt unele din mărturiile cele mai tulburătoare despre istoria și cultura anilor traumatici pe care i-a traversat România.


Recent, extrase scoase din context, din memoriile omului de cultură Adrian Marino, „Viața unui om singur”, apărute la editura Polirom, la zece ani după dispariția autorului, au reușit să tulbure apele în presa bucureșteană, declanșînd reacții epidermice, mai mult sau mai puțin iritate și pripite din partea unor scriitori și critici literari.

Memoriile lui Adrian Marino sînt unele din mărturiile cele mai tulburătoare despre istoria și cultura anilor traumatici pe care i-a traversat România în perioada regimului comunist și pe care continuă să-i traverseze după 1989 gripată de moștenirea de moravuri și idei a epocii trecute.

Clișeul folosit îndeobsște pentru asemenea memorii, cel al „radiografiei” este de departe inapropiat. Ceea ce face Adrian Marino, pe parcursul a peste 500 de pagini, ține mai curînd de tehnicile cele mai moderne, ale imaginilor de rezonanță magnetică, acestea fiind capabile să redea pînă la cel mai infim detaliu orice aberație a sistemului de țesuturi umane. Or, despre țesuturi umane, în sensul lor cultural, ideologic și politic, vorbește pînă la saturație mărturia extrem de critică și auto-critică a lui Marino, epurată la maximum de istoria anecdotică și superficială. „«Procesul» vieții mele - scrie Marino - este și procesul civilizației române între anii 1920 și 2000”, timp în care „n-a fost deloc simplu să trăiești și chiar să produci cîte ceva, pe plan cultural, timp de cinci decenii de sinistre dictaturi totalitare... ”

Adrian Marino se răzvrătește perpetuu împotriva miturilor întreținute de oameni de cultură de prestigiu, despre „teroarea istoriei” și „contextul geografic nenorocit”, deoarece „adeziunea la acest «mit» explică foarte bine comportamentul tradițional, capitulard și resemnat la românilor... Resping deci pasivitatea Mioriței, fatalismul său imbecil.” Memorialistul evocă la fel de critic ideea „autonomiei esteticului, «a face numai literatură», sustrasă indicațiilor Partidului. O tendință denumită apoi, în mod foarte pretențios, «rezistență prin cultură». Fenomen foarte marginal și nepericulos pentru regim”, rezumă el.

Arestat în aprilie 1948, Marino a petrecut ani îndelungați în închisorile comuniste, urmați de o perioadă de domicilui forțat în Bărăgan, pînă la eliberarea în 1963. A trăit atunci un timp de clarificări ideologice pentru el fundamentale pentru înțelegerea evoluției istoriei românești recente. Potrivit lui, „burghezia română n-a fost cîtuși de puțin pregătită să suporte și să «resoarbă» șocul istoric al dictaturii comuniste. ... Singura sa ideologie politică era restitutio in integrum... operație imposibilă, în forme riguroase, prin simplul fapt că momentele istorice sunt unice, irepetabile și ireversibile. ... Problemele sociale și economice nu numai că nu interesau, dar erau și profund detestate. Cele ideologice, de tipul „drepturile omului” și alte formule de circulație occidentală, preocupau cu atît mai puțin”.

Comparațiile, mărturiile și judecățile lui Marino, această voce venită acum dintr-o altă lume, sînt cum nu se poate de mai mare actualitate și atunci cînd evocă „preocuparea și chiar obsesia, adesea morbidă, a criteriului «etic»... Nu preocupa - și nu a preocupat serios după 1989 spune el - problema esențială: sistemul comunist, torționar, totalitar, maxist, care a inventat, perfecționat și exploatat la sînge delațiunea, ci doar instrumentele sale... Cine este mai vinovat: victima sau călăul? Sistemul sau instrumentele sale ? ... Criteriul etic, nu era, de fapt, de cele mai multe ori, decît alibiul fără replică al voinței compromiterii, insultei, voluptății denigrării, care la români sînt enorme. O capacitate de terfelire, ponegrire și desființare fără limite”. Probleme pe care dosariada de după 1989 le va „reactualiza în mod inevitabil și în proporții de masă”.

Cîtă dreptate la un autor dezamăgit de timpuri și oameni, care conchide undeva că „în România nimeni nu se bate pentru idei. Convingerile ideologice fecunde..., liberale, centriste, criticiste, sînt o mare raritate”.
XS
SM
MD
LG