Linkuri accesibilitate

Note despre relațiile cu minoritățile naționale în epoca regimului Ceaușescu, pe baza unei conferințe istorice a lui Iuliu Maniu.



1986

Problema minorităților.

Editorial săptămînal de Vlad Georgescu

„A fost o perioadă în istoria noastră, dintre cele două războaie mondiale, în care conducătorii politici ai țării, clarvăzători, au spus răspicat că între români și minorități trebuie să existe înțelegere. Că românii ca majoritate și ca învingători ai istoriei - așa erau în 1918 - trebuie să dea dovadă de toleranță și înțelegere. Unul dintre acești conducători a fost Iuliu Maniu. ...

Cîteva din ideile principale expuse de Maniu în conferința sa [din 1924], pentru că ele mi se par încă actuale, deși a trecut mai bine de jumătate de secol de la expunerea lor. Noul stat național trebuie, după părerea sa, să asigure în primul rînd perpetuarea intereselor majorității, deci ale românilor. Dar, în același timp, el trebuie să respecte și drepturile minorităților, de limbă, cultură, religie.

Maniu arată foarte precis că aceste drepturi trebuie repsectate pentru că «rațiunea de stat pretinde să-i legăm de ființa statului cît se poate de mult și cu cît mai multe fire pe toți cetățenii statului. Această rațiune nu admite să faci două categorii de cetățeni, unii alintați, cu sau fără merit, alții persecutați și proscriși». ... «Trebuie să învățăm din experiența trecutului și să nu facem aceleași greșeli care s-au răzbunat atît de amar asupra altora».

In conferința sa, Maniu merge pînă la a considera că regiunile în care populația este compact minoritară, în acele regiuni limba etniei respective, germana sau maghiara, trebuie admisă nu numai în școli - educația în limba maternă era un lucru de la sine înțeles -, dar și în administrație și justiție.

Lui Maniu i se pare a fi foarte important ca majoritatea românească, statul român, să nu împiedice în nici un fel libera folosire și dezvoltare a limbilor minorităților. El spune: «încercări de a folosi învățămîntul pentru deznaționalizare forțată a unui popor găsesc că este cea mai mare greșeală» și, adaug eu, conducătorii de astăzi ai României comuniste nu ar trebui să uite acest avertisment.

Maniu a fost un mare naționalist român în sensul cel mai bun cu putință al termenului. cu toate acestea, pentru el, statul național nu era punctul ultim al evoluției istorice. El visa, în 1924, la un viitor în care statele naționale se vor uni în ceea ce el numea «unități mari sociale ori economice. Statul român, mai curînd sau mai tîrziu, va trebui să facă parte dintr-o astfel de mare unitate și rolul lui în această perspectivă va depinde de modul cum a știut să se organizeze și să se conducă pînă în momentul acelie noi și mari prefaceri. De la destoinicia sa de astăzi și de la măsura în care va putea să-și cîștige autoritatea și prestigiul moral, încrederea și respectul vecinilor săi, și ai lumii civilizate, va depinde dacă statul român va fi un obiect de tîrguială ori un factor hotărîtor, va fi un centru al formațiunii grandioase care va veni, ori își va tîrî ființa umilită dacă o va avea, de pe o zi pe alta, din grija altoira și servind pe alții».

Din păcate, prezicerea lui Maniu s-a adeverit parțial. România face astăzi parte dintr-o unitate, lagărul socialist, în care nu avea ce să caute. Dar Maniu nu se referea la actualul accident al istoriei ci la viitorul de aur care va veni cîndva. Pentru acel viitor trebuie să fim noi pregătiți, între altele, respectînd sfaturile lui Maniu în problema minorităților. ”

(O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).
XS
SM
MD
LG