Linkuri accesibilitate

Obstacole în calea includerii raioanelor Camenca şi Rîbniţa în euroregiunea Nistru?


Ion Stăvilă
Ion Stăvilă

Participanţii la euroregiunea Nistru vor putea accesa fonduri prin trei instrumente ale Comisiei Europene

Va reuşi diplomaţia europeană şi cea moldovenească să obţină includerea a cel puţin două raioane transnistrene - Camenca şi Rîbniţa - în euroregiunea Nistru care urmează să fie creată până la finele acestui an? Ultimele evoluţii legate de pregătirea acestui ambiţios proiect european demonstrează că procesul va fi unul dificil.

Dificultatea este legată, întâi de toate, de formula în care ar urma să apară cele două unităţi administrative subordonate Tiraspolului în documentul de constituire a euroregiunii. În timp ce Chişinăul crede ca Rîbniţa şi Camenca sunt unităţi administrative moldoveneşti, administraţia de la Tiraspol insistă că acestea să fie definite drept „raioane ale Republicii Moldoveneşti Transnsitrene”.

Şeful biroului pentru reintegrare al Executivului de la Chişinău, Ion Stăvilă: „Suntem dispuşi să manifestăm o flexibilitare cît se poate de mare, dar există o limită a flexibilităţii noastre, deoarece ea nu trebuie să aducă atingere principiilor fundamentale de care ne ghidăm în procesul de reglementare şi anume respectarea suveranităţii şi integrităţii RM. Apartenenţa acestor două raioane trebuie să fie definită ca fiind a Republicii Moldova.”

Ce şanse există ca cele două parţi să cadă de acord asupra unei formule comune? Observatorii independenţi cred că beneficiile pe care le poate oferi cooperarea în cadrul unei euroregiuni ar putea fi un factor extrem de motivant.

Expertului Victor Chirilă de la Asociaţia pentru Politică externă de la Chişinău: „Eventualul compromis va fi realizat cu ajutorul UE. Presiunile din partea UE vor fi mari. Banii pentru un studiu de fezabilitate deja au fost alocaţi. Asociaţia noastră realizează deja un şir de interviuri în toate raioanele care vor fi implicate pentru a stabili priorităţile de finanţare.”

Am încercat să aflu ce cred despre acest posibil proiect european ziariştii din Transnistria. Iată care este părerea Victoriei Paşenţeva de la ziarul Dobrâi Deni din Râbniţa: „Unii oameni de aici văd în orice fel de ajutor umanitar venit din partea Uniunii Europene un fel de atentat la independenţă. Totuşi, cred că dacă nu va avea implicaţii politice, proiectul va avea succes. Oamenii au obosit de politică. Dar nişte proiecte economice sau ecologice,cum ar fi de exemplu ceva legat de râul Nistru din care bem cu toţii apă, i-ar apropia pe oameni.”

Primul şi cel mai important beneficiu oferit de cooperarea în cadrul unei euroregiuni este accesul facil la finanţare internaţională, pentru realizarea unor proiecte de nivel local foarte concrete: de transport, circulaţie a cetăţenilor sau ecologie. Participanţii la euroregiunea Nistru vor putea accesa fonduri prin trei instrumente ale Comisiei Europene - Programul tripartit operational "Romania-Ucraina-Moldova" cu un buget de 126 milioane de euro, Programul tarilor din regiunea Marii Negre pe 2007-2013 cu un buget de 18 milioane de dolari si Programul de cooperare transfrontaliera din sud-estul Europei evaluat la 2 milioane de euro. Kievul si Chisinaul au solicitat UE sa asigure din bugetul Parteneriatului Estic mijloacele financiare necesare infiintarii Euroregiunii "Nistru".

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG