Linkuri accesibilitate

Busculada


Guvernanţii vin şi pleacă, numai cozile şi busculadele rămîn. Înclin să cred deci că ele ţin de incapacitatea şi nedorinţa noastră de a trăi omeneşte.


Am văzut deunăzi, graţie unui post de televiziune, cum zeci de concetăţeni de-ai noştri se călcau în picioare, se înghionteau şi se certau în faţa Arhivei din Chişinău. Uitîndu-mă la busculada provocată de acei indivizi agitaţi, nervoşi, nerăbdători, care sufereau din plin pentru a obţine nişte acte de stare civilă, am simţit cum mi se furişează în suflet o repulsie imensă, devastatoare.

În îmbulzeala aceea sufocantă, oamenii care împărţeau sau încasau ghionturi, care aşteptau plini de năduf să le vină rîndul, nu mai semănau parcă a oameni civilizaţi. Ei formau o gloată care le suprima omenia şi demnitatea. O gloată în care nu mai exista nici un dram de solidaritate.

Aceste cozi şi busculade ale umilinţei nu mai au parcă un sfîrşit. Ele au existat şi în Uniunea Sovietică, şi în anii ’90, epoca dezmăţului generalizat, şi, iată, acum, în anul 2010! Guvernanţii vin şi pleacă, numai cozile şi busculadele rămîn. Înclin să cred deci că ele ţin nu atît de culoarea conducătorilor, cît de incapacitatea şi nedorinţa noastră de a trăi omeneşte.

Mă uitam la oamenii umiliţi care suportau busculada şi mi s-a părut că mulţi dintre ei nici nu-şi imaginează că se poate obţine actele fără suferinţă. Cum e posibil să stai o viaţă la coadă şi să nu încerci să scapi de ele? De ce oamenii aceia nu se pot înţelege între ei? De ce programarea la telefon - atît de firească pe alte meridiane - la noi nu poate fi pusă în practică? Doar pentru că există convingerea fermă că alţii vor veni la ora ta fără programare? Asta însă n-ar trebui să fie un impediment dacă există ordine. De ce, la urma urmei, lucrătorii Arhivei, care contemplează zile în şir busculadele umilinţei şi chiar se plîng că sînt suprasolicitaţi şi hiperobosiţi, nu iau taurul de coarne şi nu cer impunerea programării la telefon?

Ani de zile suportăm cozile şi busculadele, ani de zile nu ne respectăm pe noi înşine. Dar vrem să fim respectaţi de alţii.
XS
SM
MD
LG