Linkuri accesibilitate

Centrul de apel al Ministerului de externe - 3 luni de la lansare


Acordul privind micul trafic la frontieră figurează tot mai des în întrebările solicitanților

La finele anului trecut Ministerul de Externe a deschis Centrul de Apel la care cetăţenii moldoveni pot să obţină mai uşor informaţii consulare pe diferite teme, cum ar fi decese peste hotare, furtul sau pierderea actelor. Cum funcţionează Centrul de Apel la trei luni de la lansare şi care sunt cele mai frecvente probleme de care se plâng moldovenii:

Zilnic la Centrul de Apel telefonează în medie 30 de cetăţeni moldoveni plecaţi peste hotare dar şi dintre cei care se află în Moldova dar vor să se informeze ca să rezolve problemele rudelor plecate. Recordul de 100 de apeluri a fost înregistat în urmă cu cîteva zile. L-am întrebat pe managerul Centrului, Marcel Dandara, ce probleme au solicitanţii.

Marcel Dandara
Marcel Dandara: „Perfectarea diferitor acte, procuri, de asemenea se adresează şi în privinţa problemelor personale, în privinţa a ceea ce ţine de plecarea peste hotare, obţinerea unei vize. În ultimul timp se vorbeşte foarte mult despre Acordul privind micul trafic la frontieră.”

Exact cînd mă aflam la Centru, a telefonat un cetăţean. Cu permisiunea operatorilor am înregistrat discuţia: „Eu am invitaţie în România, dar invitaţia este de doi ani deja şi nu am putut să plec până în prezent. Ivitaţia este valabilă sau nu? Invitaţia din câte cunoaştem noi este valabilă doar un an. Pentru detalii puteţi să vă adresaţi la Ambasadă. Bine, bine, vă mulţumesc.”

Am fost curioasă să ştiu dacă moldovenii de peste hotare ştiu de existenţa unei surse sigure şi ieftine de informare. Tatiana Nogailîc de la Asociaţia Femeilor Moldovene din Italia îmi spune că oriunde merge le vorbeşte oamenilor despre Centrul de Apel.

Tatiana Nogailîc: „Spre exemplu, astăzi am avut un telefon de la o doamnă care mă întreba: „În Moldova paşapoartele se vor putea face la consulatele noastre în Italia, în orice ţară. Este adevărat acest fapt?” Eu i-am răspuns: Sunaţi la Centrul de Apel. Orice persoană cu orice întrebare care ţine de migraţie, paşapoarte, de familia ca să-şi aducă familia încoace, mă sună şi eu le dau numărul de la Centrul de Apel”.

Tatiana Nogailîc spune că deschiderea Centrului de Apel îi ajută foarte mult pe moldovenii de peste hotare, dar totuşi ei nu sînt încă suficient de informaţi: „Cât mai multă informaţie, pe internet să fie chiar plasată informaţia fiindcă pe urmă noi, diaspora, luăm de acolo informaţia şi trimitem apoi la o persoană, dar dvs ştiţi cum funcţionează reţeaua: trimiţi la o persoană, apoi acea persoană spune la altele zece, şi astfel se formează o mie, două mii, trei mii de persoane care sunt la curent cu actualităţi din ţară, cu noutăţi, cu informaţii utile”.

Centrul de Apel pe lângă Ministerul de Externe răspunde solicitărilor de luni până vineri, între opt dimineaţa şi opt seara la numarul de telefon 0800 90 990 – pe gratis pentru apeluri din orice localitate a Republicii Moldova. Din străinătate este format numarul + 373 22 690 990, iar apelul este plătit la tariful internaţional standard pentru ţara respectivă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG