Linkuri accesibilitate

Vlad Georgescu: Este Gorbaciov un nou Hrușciov? (Editorial)


Vlad Georgescu
Vlad Georgescu

Pentru popoarele care se află astăzi sub dominația sovietică, directă sau indirectă este de sperat ca linia reformistă să iasă învingătoare din înfruntarea cu modelul stalinist.


22 februarie 1986

Vlad Georgescu: Este Gorbaciov un nou Hrușciov ?

Editorial săptămînal de Vlad Georgescu.

La apropierea împlinirii unui an de la preluarea puterii de către Mihail Gorbaciov și în ajunul unui Congres al PCUS, editorialul lui Vlad Georgescu, face o estimare prudentă a perspectivelor aplicării unei politici în mod real reformatoare de către noul lider de la Kremlin.

„Pentru moment, se poate în orice caz considera că Mihail Gorbaciov are toate motivele să fi satisfăcut de felul în care a reușit să-și consolideze puterea în mai puțin de un an de domnie. Cu neobișnuită rapiditate, noul secretar general a impus schimbări importante de cadre, epurînd, se poate aproape zice, vechea generație de activiști, crescută și fomată în anii 30 și în anii războiului, și înlocuind-o cu membri propriei generații, mai tineri mai pragmatici, mai puțin obsedați de ideologie și probabil mai deschiși contactelor cu Apusul. Se consideră de aceea în unele cercuri occidentale că noul lider de la Kremlin și echipa sa vor fi mai favorabili ideii de reformă și înnoire decît a fost predecesorul său și grupul de bătrîni care îl înconjura.

Are Gorbaciov o astfel de viziune înnoitoare ? Nu citesc comentatorii apuseni mai mult decît este în intențiile sale ? Să nu uităm că Gorbaciov a venit la putere manipulînd sistemul, nu schimbîndu-l, că el este un produs al acestui sistem și că, pe de altă parte, după 70 de ani de putere sovietică, forțele interne care se pot opune unui curs nou sînt extrem de puternice. In același timp, însă, Gorbaciov și noua sa echipă, trebuie, într-un fel sau altul, să încerce să rezolve imensele probleme sociale și economice moștenite de la Brejnev.

Părerea specialiștilor apuseni este că originea celor mai multe din aceste greutăți se află în modelul economic supracentralizat. Un model care sugrumă inițiativele și care de peste 30 de ani, nu generează decît un indice de creștere negativ. Pînă acum Gorbaciov pare să fi căutat rezolvarea problemelor prin schimbarea de personal, înlocuind activiștii bătrîni, corupți și incapabili, cu elemente tinere, nepătate încă și probabil mai pricepute. Aceste măsuri vor da unele rezultate, fără îndoială că lucrurile merg mai bine dacă managerii sînt oameni de meserie, decît dacă sînt simpli activiști de partid.

Dar pînă în prezent cel puțin, Gorbaciov nu a dat semne că se gîndește și la schimbări de substanță pentru reformarea modelului sovietic. Pe lîngă schimbările de personal, el s-a angajat într-o campanie de întărire a disciplinei, de combatere a alcoolismului, de mărire a eficacității, de pedepsire a abuzurilor. Pe termen scurt sînt măsuri care vor da rezultate. Pe termen lung, însă, este nevoie de mai mult, decît doar de o mătură nouă.

Există unele indicii, nu total clare, că noul secretar are totuși în vedere și unele schimbări mai de fond. ... Dacă există semne încurajatoare, există altele care indică un sens contrar. KGB-ul este tot atît de prezent în viața sovietică, ca și înainte. Tratarea dizidenților este la fel de dură ca și pe vremea lui Brejnev. Izvestia publică articole criticînd felul deschis, prea deschis zice ea, în care s-ar discuta greutățile economice. Este cît se poate de limpede că semnalele care vin de la Kremlin sînt contradictorii. Cu toate acestea, pentru popoarele care se află astăzi sub dominația sovietică, directă sau indirectă este, cred, de sperat, ca linia reformistă să iasă învingătoare din înfruntarea cu modelul stalinist.

(O arhivă sonoră din colecția și prin bunăvoința dnei Mary Georgescu).
XS
SM
MD
LG