Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: A fi bolnav în România e o pacoste


Sistemul însuşi e deficitar, e un mecanism care scîrţîie din toate încheieturile şi care dă mereu rateuri, dînd senzaţia de precaritate şi de provizorat.


Dacă ar fi să facem o ierarhie a grijilor care îl frămîntă pe omul de rînd, sănătatea ar ocupa un loc de frunte. E normal, veţi zice, ca fiecare să dorească să beneficieze de o îngrijire adecvată şi să găsească medicamentele de care are nevoie.

Numai că normalitatea este la noi, ca în multe alte zone ale cotidianului, cu totul relativă. Despre starea deplorabilă în care se află mare parte dintre spitalele româneşti am mai vorbit. Medicii sunt prost plătiţi, personalul auxiliar la fel, bolnavii ajung nu o dată să stea cîte doi în pat sau să vegeteze pe culoare ori trebuie să vină cu medicamentele de acasă. Dar sistemul însuşi e deficitar, e un mecanism care scîrţîie din toate încheieturile şi care dă mereu rateuri, dînd senzaţia de precaritate şi de provizorat.

Avem, aşadar, o Casă Naţională de Asigurări care ar trebui, în principiu, să acopere – total sau parţial – cheltuielile legate de spitalizare şi de procurarea medicamentelor. Numai că an de an, şi anul acesta cu deosebire, aflăm că această instituţie înregistrează un mare deficit, ce declanşează reacţii în lanţ. De cealaltă parte, pacientul are de străbătut un drum plin de obstacole. El trebuie să meargă mai întîi la medicul de familie, care medic de familie are la dispoziţie, fapt previzibil, un buget limitat. Medicul de familie este cel care face trimiterile către spitale, către medicii specialişti şi eliberează reţetele compensate.

Lista medicamentelor care pot fi compensate se schimbă tot timpul, după criterii ce rămîn înecate în mister. Farmaciile eliberează medicamentele dar aşteaptă apoi rambursările ce vin de la Casa naţională de Asigurări şi care, fireşte, întîrzie. Multe farmacii au tras obloanele, fiind aduse în stare de faliment. Să adaug că numeroase medicamente, foarte cerute, nu intră în categoria compensatelor, încît omul trebuie să scoată, dacă îi are, banii din buzunar.

Se încearcă tot soiul de artificii. Cea mai recentă găselniţă este ideea ca bolnavii cronici să fie arondaţi la anumite farmacii. Colegiul Farmaciştilor şi-a manifestat nemulţumirea, arătînd că dacă o farmacie nu reuşeşte să se aprovizioneze cu medicamentele respective, bolnavul arondat acolo nu poate să se ducă la altă farmacie decît după şase luni.

Aprovizionarea cu medicamente este de altfel o problemă redutabilă. O serie de medicamente româneşti au fost scoase din producţie şi înlocuite cu medicamente din import, evident mai scumpe şi care ajung mult mai greu. Sîntem, se vede limpede, în plin cerc vicios.

Concluziile se impun de la sine: a fi bolnav în România e o pacoste şi un ghinion. Iar dacă eşti sănătos se cheamă că ai noroc.
XS
SM
MD
LG