Linkuri accesibilitate

Eforturile nefericitului Prim Ministru grec Papandreou sînt absolut logice şi ireproşabile. Şeful guvernului grec încearcă să salveze ce mai e de salvat şi caută sprijin acolo unde trebuie: la Berlin şi la Washington.

Papandreou e socialist dar, de data asta, culoarea politică e complet irelevantă. Falimentul financiar grec e o coproducţie naţională iar Primul Ministru Papandreou trebuie să rezolve irezolvabilul. Îniţiativele Primului Ministru sînt, pînă acum, tot ce poate fi mai raţional. În rest, însă, poziţiile greceşti sînt iraţionale şi promit tot ce e mai rău, inclusiv sacrificarea lui Papandreou.

Sindicatele au declanşat o campanie de protest mult peste nivelul îndeobşte bezmetic al conflictelor de muncă greceşti. Presa a lansat cîteva teme toxice, preluate rapid de cercuri politice de stînga din Grecia şi din afară. Capete de afiş: conspiraţia speculatorilor care vor neapărat să distrugă Grecia şi, în al doilea rînd, nelipsita culpă de război care ar impune, acum, Cancelarului Merkel să plătească reparaţiile restante, ca urmare a ocupaţeiei germane.

Prima temă e extrem de populară în presa de stînga occidentală şi pare, la început, un argument de bun simţ. De ce profită speculatorii de criza financiară greacă şi cu ce scop menţin ei presiunea asupra Greciei? Conspiraţia pe care o acuză stînga e, în acest caz, o iluzie.

Grecia e supusă presiunii pieţelor care fac exact ce face o piaţă cînd sesizează nereguluii sau slăbiciuni, oricare ar fi ţara ţintă. Pieţele îşi exprimă neîncrederea în capacitatea de acţiune a Greciei şi în calitatea răspunsului european. Dacă, dimpotrivă, Grecia ar semnala că e unită şi dacă UE ar formula un program de asistenţă clar şi rapid, pieţele s-ar potoli. Ameninţarea speculatorilor ar dispărea, pur şi simplu, după cîteva ore de la apariţia semnalelor pozitive.

Grecia nu e, însă, unită. Publicul în genere şi mai ales sindicatele nu au înţeles nimic din catastrofa la care „oamenii muncii” sînt coautori. Practicile cotidiene ale omului de rînd grec sînt, deodată uitate. Între detaliile trecute sub tăcere: contabilitatea dublă, cu preţuri oficiale şi preţuri „speciale” pentru cei ce nu cer chitanţă.

Protestele vehemente nu fac decît să asigure pieţele că Grecia preferă orbeşte propria ruină. Protestatarii agravează situaţia în care tot ele văd apoi o enormă conspiraţie. Tema speculatorilor criminali e o veche fixaţie socialistă în care se ascunde refuzul de a da drept de viaţă pieţelor libere.

Cine crede că Grecia e dată de-a dura pentru că e mică şi slabă ar trebui să îşi amintească de episodul în care pieţele au învins Anglia. Speculatorul George Soros a cîştigat, atunci, 2 miliarde de dolari. Nu pentru că era parte a unei cabale ci, pur şi simplu, pentru că atît a costat eroarea de politică financiară a Băncii Angliei.

Ce nu pot pricepe economiştii şi politicienii socialişti e tocmai caracterul dinamic al vieţii (economice). Dimpotrivă, fidelii economiei de tip socialist năzuiesc şi încearcă să impună o economie statică în care răspunderea, cîştigul şi sancţiunile lipsesc, fiind de-a dreptul înlocuite de intervenţia statului. Mai departe, acest tip de gîndire produce efecte politice aberante, adică exact genul de iniţiativă care vrea să facă din Germania platnica inepţiei şi fraudei greceşti.

Tot episodul descrie, de-a dreptul didactic, legătura între socialismul economic şi politica resentimentului pe care acesta o presupune. Căci, dacă piaţa e suprimată şi economia e un cîmp inactiv, erorile nu pot fi explicate ci doar imputate unui ţap ispăşitor: speculatorilor, capitalismului şi, în cele din urmă, unui alt stat.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG