Linkuri accesibilitate

Politica toată este pe micul ecran, dialogul devine monolog, lauda dă în linguşeală, critica în înjurătură, populismul şi limbajul de lemn sunt însoţite de certitudini lemnoase


Eseu despre lumea lui Caragiale” de Mircea Iorgulescu a apărut în librării un an înaintea de căderea comunismului. Cartea a stârnit un interes care a depăşit lumea literară. Autorul regândea în perspectivă proprie lumea caragialeană, văzută ca un carnaval în care singura preocupare a oamenilor este vorbitul.

O lumea nebună cu populată cu inşi care trăncănesc, flecăresc, pălăvrăgesc, bat câmpii fără să spună nimic. Viziunea n-a făcut unanimitatea lumii literare, dar a interesat cititorul obişnuit. Autorul a accentuat asemănările cu actualitatea, făcând din Caragiale contemporanul dictaturii la apus. Interptarea eseului ca un pamflet a fost considerată un abuz. Nu era. Cenzura a tuns cartea şi i-a schimbat titlul iniţial, care era „Marea trancăneală”.

Comunismul e demult oale şi ulcele, nu şi comuniştii convertiţi la democraţie. Cum stăm cu trăncăneala? Stăm bine. Stăm şi vorbim. La început aveam o scuză. Eram nevorbiţi după decenii de democraţie a apluzelor. Şi-am vorbit, acasă, pe stradă, la piaţă, în cârciumă, pe unde scurte, pe unde vrei şi pe unde nu vrei. Când credeam că ne-am ostoit, televiziunile au realanst marea trăncăneală naţionlă.

Pe toate canalele se vorbeşte zi şi noapte. O duzină de moderatori, vreo două de analişti şi vreo patru de politicieni, mereu aceeaşi, îşi dau cu părerea. Oricînd, despre orice. Politica este calul de bătaie preferat. Seară de seară, moderatorii, analiştii politicienii dezbat, veghează, dezvăluie, analizează, combat. Şi au darul uibicuităţi, fac turul televiziunilor, într-o singură seara îi poţi vedea pe două trei canale. Dezbaterea parlamentară s-a mutat la televiziune.

Politica toată este pe micul ecran, aici se fac guverne, se guvernează, se fac şi se desfac alianţe, este manipulat şi adversarul şi opinia publică. Cînd nu e paralelel, interlocutorii se aud dar nu se ascultă, dialogul devine monolog, lauda dă în linguşeală, critica în înjurătură, populismul şi limbajul de lemn sunt însoţite de certitudini lemnoase, obiectivitatea e tot una că abandonarea adevărului, opiniile devin convingeri adeseori sublimate în verdicte.

Constaţi că dezbaterea a derapat, că tema descuţie a fost abandonată, că nu afli nimic care să te intereseze, vorbăria dă în plictiseală, schimbi canalul. Dacă ai noroc, dai peste alţi vorbitori, cu aceleaşi vorbe, încrâncenarea, dieltantismul, populismul sunt identice. Aceeaşi moară macină aceleaşi cuvinte.
Insă nimic nu egalează aerul halucinant al emisiunilor în care moderatorii sunt de acord cu invitaţii, informaţia e doar un zvon, iar adversarul e comun.

Traian Băsescu joacă adeseori acest rol ingrat. A fost preşedinte jucător şi i s-a reproşat activismul frenetic. De ce se bagă! A intrat într-o pauză. De ce tace, de ce nu face, de ce nu zice? S-a dus să-şi facă un control medical, probabil de rutină. Atotştiutorii au aflat: e pe moarte! A fost adus un politician specializat în zvonuri şi au tocat creştineşte ştirea.

Eterna şi fascinantă trăncăneala nu cunoaşte mila! Nici ruşinea. bla bla
XS
SM
MD
LG