Linkuri accesibilitate

„Integrarea europeană și cooperarea în CSI sunt deziderate compatibile, dacă nu chiar complementare”


Andrei Popov

Andrei Popov

Vice-ministrul de externe Andrei Popov: Avansarea pe calea integrării europene nu este percepută de interlocutorii de la Moscova drept o politică anti-rusească

Europa Liberă: Care chestiuni sunt prioritare în dialogul moldo-rus?

Andrei Popov: „Prioritar este să intensificăm dialogul. Comunicarea directă şi deschisă, cum se cuvine între partenerii care se respectă şi îşi construiesc realţiile de parteneriat în baza principiului egalităţii suverane.”

Europa Liberă: Ce presupune intensificarea dialogului moldo-rus?

Andrei Popov: „Presupune valorificarea înţelegerilor de a avea mai multe întâlniri la nivelul conducătorilor ambelor state. Există decizia ministrului de externe Iurie Leancă de a participa la reuniunea ministerială a CSI de la 26 martie, prilej cu care va avea şi discuţii cu omologul său rus Serghei Lavrov. Există decizia preşedintelui interimar, domnul Mihai Ghimpu să participe la reuniunea neformală a conducătorilor CSI, de la 8-9 mai de la Moscova. Se discută despre vizita viceprim-ministrului Victor Osipov, responsabil pe problemele reintegrării, eventual chiar în următoarele săptămâni la Moscova, pentru o rundă de consultări cu factori de decizie, responsabili de problematica transnistreană, precum discutăm şi despre organizarea, în viitorul apropiat, al vizitei primului ministru al Republicii Moldova Vlad Filat la Moscova.”

Europa Liberă: Bănuiesc eu că problema transnistreană a ocupat un loc aparte în aceste discuţii, de asemenea şi securitatea în regiune.

Andrei Popov: „Cu siguranţă. Toate discuţiile au vizat problematica transnistreană şi intensificarea cooperării, implicării Rusiei, împreună cu alţi actori în cadrul formatului 5+2, în vederea reluării formale a negocierilor în acest format, precum şi susţinerea acordată de Federaţia Rusă, contactelor directe, care au loc între responsabilii politici din Chişinău şi Tiraspol, importanţa reluării activităţii grupurilor de lucru, consolidarea şi avansarea măsurilor de încredere. Am stăruit pe aceste aspecte, încercând să împărtăşesc argumentele în susţinerea noii abordări a Chişinăului vis-a-vis de reglementarea transnistreană. Să arăt că este o abordare serioasă, responsabilă şi trebuie tratată ca atare şi că suntem în aşteptarea unor gesturi de răspuns şi din partea Tiraspolului. Şi am încurajat Federaţia Rusă să folosească canalele de comunicare, pentru a face acest dialog cât mai productiv, ca să eliminăm barierele, care au fost ridicate în comunicarea între oameni de pe ambele maluri ale Nistrului. Să putem avansa în reluarea legăturilor şi implicarea companiilor transnistrene în activităţile comercial-economice, inclusiv cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Domnule Popov, aţi abordat cumva şi problema ce ţine de amplasarea scutului antirachetă în România? Pe teritoriul României?

Andrei Popov: „Tangenţial. Cred că într-o frază acest subiect a fost discutat. Nu am adus nici un element nou, adiţional la această poziţie oficială a Guvernului Republicii Moldova. Am discutat mai multe subiecte regionale.”

Europa Liberă: Nu pot să cred că nu aţi vorbit şi despre relaţia moldo-română, totuşi.

Andrei Popov: „Sigur. Noi am stăruit şi este un obiectiv al politicii externe a Republicii Moldova – promovarea unor relaţii de bună vecinătate şi parteneriat strategic cu România şi cu Ucraina. Şi am discutat despre importanţa, ca relaţia privilegiată, pe care Republica Moldova o are cu vecinii săi, să nu fie tratată ca îndreptată împotriva altui stat, în cazul de faţă împotriva Rusiei. Am vorbit despre necesitatea, ca să folosim comunitatea pe care o avem cu România ca o platformă, pe care să construim o relaţie apropiată. România este singurul vecin membru UE al Republicii Moldova. Poate să ne ajute atât în planul transferării experienţei acumulate în procesul de integrare europeană, cât şi să ajute la focalizarea atenţiei Uniunii Europene pe problematica Republicii Moldova. Este un interes absolut evident al Republicii Moldova să profite, să valorifice această relaţie. Un stat ca Republica Moldova este obligat să promoveze o politică externă echilibrată, chibzuită, avansând la maxim interesele sale naţionale. Iar relaţiile de bună vecinătate cu singurii doi vecini ţin de planul imperativelor absolute de politică externă, pe care le promovăm.”

Europa Liberă: Aţi găsit interesată Moscova de parcursul european al Moldovei?


Andrei Popov: „Am stăruit şi voi stărui pe importanţa avansării pe calea integrării europene. Un obiectiv absolut al politicii interne şi externe, dar faptul că această politică este convergentă cu dezideratul edificării unei relaţii de parteneriat privilegiat şi nici de cum nu poate fi perceput, sau tratat ca o politică antirusească. Este o abordare greşită şi mă bucur să împărtăşesc impresia, că am găsit, în comunicarea cu interlocutorii ruşi, înţelegere pe această abordare. Nu putem vorbi despre un joc de sub mînă: cu cât mai aproape suntem de Uniunea Europeană, cu cât mai ostili şi mai departe suntem de Rusia. Există suficient teren şi bun simţ ca aceste obiective să fie convergente. În spaţiul CSI vorbim despre o cooperare mai eficientă, despre valorificarea tuturor oportunităţilor. În cazul realţiilor cu Uniunea Europeană vorbim despre integrare şi despre obiectivul avansării Republicii Moldova pe acest drum. Sunt deziderate de politică externe perfect compatibile şi convergente, dacă nu chiar complementare.”

Europa Liberă: Care ar fi temerile, pe care le-ar avea Moscova în relaţia cu Republica Moldova?


Andrei Popov: „Pe noi ne interesează să construim o comunicare directă.”

Europa Liberă: Iar pe ei?

Andrei Popov: „Cred că e un interes reciproc, pentru ca Republica Moldova şi Rusia să aibă o relaţie de parteneriat previzibil. Şi, sigur, atunci când se ajunge la înţelegeri, ele să fie realiste şi realizabile. Nu avem nevoie de documente de dragul documentelor. Orice înţelegere, orice acord la care ajungem, el trebuie să fie din nou realist şi să avem siguranţă că îl putem realiza. De aceea ne mişcăm cu chibzuinţă la fiecare pas, cântărind consecinţele oricărei iniţiative sau acţiuni şi iarăşi, cred că este o politică responsabilă şi cred că şi partenerii din Federaţia Rusă sunt interesaţi ca Republica Moldova, într-adevăr, să devină un partener previzibil – să promită poate mai puţin, dar atunci când ajunge la un acord, să existe siguranţa că este un acord cântărit, care poate fi susţinut şi promovat.”
XS
SM
MD
LG