Linkuri accesibilitate

9.03 - București: Sondaj CURS despre intențiile de vot ale românilor.


Ion Iliescu şi PDSR conduc detaşat în intenţiile de vot ale românilor.



9 martie 2000

Actualitatea românească. (Moderator: R.Călin Cristea; corespondent: Liana Ionescu).

Sondaj CURS despre intențiile de vot ale românilor.

Ion Iliescu şi PDSR conduc detaşat în intenţiile de vot ale românilor, arată un recent sondaj CURS, efectuat între 22 – 20 februarie 2000, la cererea Societăţii Academice din România. PDSR ar obţine , in alegerile parlamentare, 43 la sută din voturi, fiind urmat de CDR cu 19 la sută. Faţă de ultimul sondaj CURS din octombrie, CDR s-a redresat puțin.

În alegerile locale, PDSR este creditat cu 41,6 la sută, urmat de APR si CDR – ambele partide sub 10 la sută din intenţiile de vot.

În ce privesc alegerile prezidentiale, Ion Iliescu conduce cu 43 la sută, urmat de Theodor Meleşcanu cu 20%, Emil Constantinescu 19% , Petre Roman 5%.

În topul încrederii în politicieni se află Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu.

Pentru mai puţin de 40 la sută din alegători, despărţirea în partide de stânga şi de dreapta are importanţă.
Cu toate acestea, 67 la sută din români cred că regimul comunist a fost o „idee bună, aplicată greşit”.

Sondajul mai arată, pe de altă parte, că românii se pronunţă pentru o reformă radicală a sistemului politic. 71 la sută vor vot uninominal, parlament unicameral şi ridicarea pragului de intrare în parlament la 5 la sută.

Pe măsură ce se apropie alegerile, scade numărul celor care declară că nu ştiu dacă vor merge la vot: numai 33 la sută.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG