Linkuri accesibilitate

Turcia și-a rechemat ambasadorul din Statele Unite după adoptarea rezoluției calificînd drept genocid uciderea armenilor de către otomani


Turcia şi-a rechemat ambasadorul din Statele Unite după ce Comisia pentru politică externă a Camerei reprezentantilor a adoptat, cu numai un vot diferenţă, o rezoluţie care califică drept genocid uciderea armenilor din Imperiul Otoman, cu aproape 100 de ani în urmă. Preşedintele Barack Obama si Departamentul de stat apelaseră la Cameră să nu supună rezoluţia la vot. Documentul nu are putere juridică şi s-ar putea să nu ajungă în dezbaterea plenului camerei.
XS
SM
MD
LG