Linkuri accesibilitate

Timothy Snyder: „Iușcenko, care a lăudat condamnarea lui Stalin pentru genocid, privește ca erou un om al cărui program politic a apelat la purificare etnică și ai cărui sprijinitori au aplicat-o împotriva polonezilor iar în unele cazuri în Holocaust.”


Se vorbește mult despre deziluziile și evoluțiile contradictorii din Europa răsăriteană în cele două decenii scurse de la revoluțiile din 1989. Intre ele, observatorii notează naționalismul agresiv, exclusivist, adesea xenofob, ce și-a croit drum pe fundalul unei lipse de cultură istorică, amestecată cu oportunismul populist al unor lideri politici.

Ucraina nu face excepție și pe fundalul recentelor alegeri prezidențiale, o declarație a președintelui Victor Iușcenko, care l-a declarat brusc „Erou al Ucrainei” pe Stepan Bandera, un personaj istoric extrem de controversat, a atras atenția multor comentatori. Iușcenko a vizitat chiar muzeul dedicat lui Bandera din satul Stari Uhryniv, în sud-vestul Ucrainei, scriind în cartea de onoare „Glorie lui Stepan Bandera! Glorie Ucrainei!”

In ultimii ani, lui Bandera i-au fost înălțate statui - cea mai impresionantă la Lviv, în 2007 - iar un timbru al poștei a marcat aniversarea de o sută de ani de la nașterea celui declarat erou național.

A fost Bandera un erou real ? Cum observa Timothy Snyder, un istoric de la Yale specializat în Europa răsăriteană, „Iușcenko, care a lăudat verdictul recent al tribunalului de la Kiev care l-a condamnat pe Stalin pentru genocid, privește ca erou un om al cărui program politic a apelat la purificare etnică și ai cărui sprijinitori au aplicat-o împotriva polonezilor iar în unele cazuri în Holocaust. Bandera s-a opus lui Stalin, dar faptul nu înseamnă că au fost complet diferiți. In lupta lor pentru Ucraina, se poate vedea principiul comun fasciștilor și comuniștilor, anume că transformarea politică sanctifică violența”.

Bandera, născut în 1909, a fost format la școala teroristă a Organizației Militare Ucrainiene, devenită în 1929 Organizația Naționaliștilor Ucrainieni (ONU), avînd drept model ideologic fascismul mussolinian. ONU a militat activ împotriva oricărei reconcilieri între polonezi și ucrainieni și Bandera a fost unul dintre organizatorii principali ai campaniei de teroare punctată de mai multe asasinate și tentative eșuate, culminînd în 1934 cu omorîrea lui Bronislaw Pieracki, ministrul de interne al Poloniei.

Bandera a fost atunci condamnat la moarte, un verdict comutat în închisoare pe viață, și a fost eliberat abia în 1939, de germanii care au invadat Polonia. Organizația naționalistă s-a divizat în acel moment, Bandera preluînd comanda grupului fidel naziștilor, iar după atacarea Uniunii Sovietice în iunie 1941, unii din susținătorii săi contribuind activ la pogromurile și asasinarea în masă a evreilor din Ucraina.

In acel moment gruparea condusă de el a declarat independența unui stat ucrainean, lipsit însă de interes pentru Hitler, care l-a arestat și închis, întîi la Berlin, iar apoi în lagărul de la Sachsenhausen. Grupul său a preluat comanda armatei de partizani în 1943, după ce membri săi acționaseră ca poliție auxiliară a germanilor. Naționaliștii ucrainieni ai lui Bandera au format ulterior nucleul Armatei Insurgente Ucrainiene, implicată în epurarea etnică a polonezilor și evreilor.

In vara anului 1944, după alungarea germanilor din Ucraina, formațiunea lui Bandera s-a angajat într-un război de partizani împotriva forțelor sovietice, prelungit pînă la sfîrșitul anilor 40. Bandera însuși a rămas în Germania, la Munchen, o figură conducătoare a naționaliștilor ucrainieni din exil, fideli crezului fascist, și a fost lichidat într-o acțiune a KGB-ului, în 1959.

Recuperarea sa astăzi este mai mult decît controversată, iar etic lipsită de orice justificare. Dar, manipularea maniheistă a memoriei și istoriei este, cert, un fapt de actualitate în Europa răsăriteană post-comunistă.
XS
SM
MD
LG