Linkuri accesibilitate

Spre liberalizarea regimului de vize cu UE


Misiunea UE mulțumită de măsurile inițiate de Chișinău pentru securizarea actelor de călătorie și controlul migrației

După trei zile în care a prezentat unei misiuni a UE ce a întreprins pentru a-şi securiza actele de călătorie şi a controla migraţia, Republica Moldova a obţinut de la aceasta o încurajare. La încheierea misiunii, Joannes de Ceuster, şef al Unităţii Aspecte Internaţionale ale Migraţiei şi Politici în domeniul Vizelor, Direcţia Generală Justiţie, Libertate şi Securitate, a spus că întrevederile pe care le-au avut la Chişinău demonstrează că Republica Moldova şi-a făcut tema de acasă.

Pentru premierul Filat, declaraţia oficialului european ar însemna „începutul drumului de liberalizare a regimului de vize”, pe care premierul crede că Moldova îl vom parcurge „rapid şi eficient”.

Solicitat de Europa Liberă, şeful departamentului de integrare europeană din cadrul Ministerului de Externe, Valeriu Gheorghiu a precizat cîţiva paşi imediaţi pe care i-ar avea Moldova de întreprins.

Ministrului tehnologiilor informaţionale, Alexandru Oleinic a declarat astăzi Europei Libere că eliberarea paşapoartelor biometrice obligatorii pentru călătoria în spaţiul UE va începe din 1 ianuarie 2011.
Previous Next

XS
SM
MD
LG