Linkuri accesibilitate

Peste 300 de mii - numărul victimelor ocupației sovietice


Datele studiului realizat de istoricul Veaceslav Stăvilă vor fi incluse în raportul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist

Istoricul Veaceslav Stăvilă, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Rspublica Moldova, a prezentat astăzi într-o conferinţă de presă noi date în privinţa numărului victimelor ocupaţiei sovietice. Stăvilă spune că a realizat un stuidiu în care raportând datele mai multor lucrări istorice la cele ale arhivei de stat, a constatat că numărul total al celor care au decedat prin înfometare, care au fost deportaţi sau executaţi se ridică la peste 300 de mii. Istoricul a accentuat că astfel de atrocităţi au fost comise de securitatea sovietică prin intermediul organului său NKVD, pentru a menţine un regim autoritar asupra populaţiei din întreg spaţiul fostei URSS. Stăvilă a menţionat că datele prezentate astăzi vor fi incluse în raportul final al comisiei Cojocaru, care urmează a fi prezentat în luna iunie preşedintelui interimar al statului Mihai Ghimpu.

Istoricul Veaceslav Stăvilă afirmă că mai bine de jumătate din victimele regimului sovietic de pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, sunt persoane care au decedat în urma foametei artificial organizate imediat după cel de-al doilea război mondial:

Veaceslav Stăvilă: „Există două versiuni. O versiune că sistemul a premeditat crima şi a doua că sistemul a provocat crima respectivă. De la Moscova spre exemplu, se dădea ordinul să se strângă grâu, cantitatea nu ştiu care, 100 de kg de exemplu de la fiecare gospodărie şi ei nu ştiau şi nu vroiau să ştie de exemplu dacă este recoltă în 1946-47 sau nu. Funcţionarii de aici nu raportau că nu au de unde, pentru că ei înşişi puteau fi judecaţi pentru neîndeplinirea, se spunea „postavca”... Şi din cauza asta se crede că sitemul nefiind democratic, a provocat tragedia respectivă. Sistemul provoca dispariţia demnităţii. Adică avea nevoie cu ajutorul mecanismului de înfometare, avea nevoie de persoane fără demnitate. Şi este clar că un om care nu are ce mânca, el uită de demnitate”.

O altă categorie a victimelor regimului sovietic despre care a vorbit istoricul Veaceslav Stăvilă e cea a deportaţilor, numărul cărora ar fi de peste 70 de mii. Stăvilă spune că a ajuns la această concluzie după ce a studiat 4 volume elaborate de experţi ai Muzeului Naţional de Istorie, care includ toate arhivele din RM, inclusiv date din arhiva procuraturii generale. Stăvilă a menţionat că o categorie a victimelor ignorată până acum e cea a decedaţilor pe front, numărul cărora ar fi de peste 50 de mii.

Veaceslav Stăvilă: „În perioada ianuarie - 9 mai 1945, 32 de procente din morţi nu se ştie unde sunt înmormântaţi. Eu îmi pună o întrebare logică: cum să nu ştii unde sunt înmormântaţi morţii în cazul când avem de a face cu o armată, armata sovietică înainta. Nu poţi să ştii unde au fost înmormântaţi ostaşii tăi când este vorba de o armată în retragere, deci armata nu reuşeşte să-şi înmormânteze morţii. Una din presupuneri e că ei au fost folosiţi drept carne de tun. Mecanismul de a nimici populaţia bărbătească din teritoriile ocupate se cunoaşte, erau puşi pe prima linie. Sper că istoricii militari se vor ocupa de acest lucru”.

În privinţa persoanelor care au colaborat cu securitatea sovietică şi care au contribuit direct la comiterea unor crime ale regimului, Victor Stăvilă a spus că e nevoie de elaborat o lege a lustraţiei. Această lege, spune istoricul, ar trebui să le permită foştilor colaboratori ai securităţii sovietice să-şi mărturisească faptele fără a fi ulterior sancţionaţi, dacă aceştia într-adevăr au acţionat sub presiunea şantajului impus de KGB.

Preşedintele comunităţii ruşilor din Moldova, Valerii Klimenko s-a arătat indignat astăzi într-o conferinţă de presă, că actuala comisie pentru studierea crimelor comunismului adună materiale doar la adresa celor care au colaborat cu securitatea sovietică. Klimenco a spus că va depune efort pentru crearea unei alte comisii, din care să facă parte istorici din diferite ţări şi care să studieze şi ceea ce Klimenco numeşte „crimele comise de jandarmii români pe timpul când Moldova se afla în componenţa României”.

Valerii Klimenco: „Această măsură preventivă ar trebui să impună comisia Ghimpu să fie o comisie ştiinţifică şi nu o anexă a unor forţe politice”.

L-am întrebat pe vicepreşedintele comisiei pentru studierea crimelor comuniste, Igor Caşu de ce nu sunt studiate crimele comise în perioada când Moldova se afla în componenţa României.

Igor Caşu: „România actuală ca stat succesor al României antonesciene, care a deţinut acest teritoriu în perioada 1941-44, şi-a cerut scuze oficial, şi-a asumat această responsabilitate privind crimele şi atrocităţile comise pe teritoriul Basarabiei şi Transnistriei în cel de-al doilea război mondial. Întrebarea este următoarea: Rusia ca stat succesor al URSS va face vreo dată lucrul acesta?”

Igor Caşu spune că în activitatea sa comisia nu se coduce de criteriul etnic, dorindu-se o reconciliere la nivelul întregii societăţi şi tocmai de aceea raportul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova va fi unul foarte bine documentat şi echilibrat.
Previous Next

XS
SM
MD
LG