Linkuri accesibilitate

Reeditarea volumului de debut al Hertei Müller


Coperta volumului „Depresiuni” (Bucuresti, 1982)
Coperta volumului „Depresiuni” (Bucuresti, 1982)

Reeditarea completă, fără tăieturi sau intervenţii ale cenzurii respectiv ale lectorilor, va apare la editura müncheneză Hanser.


Cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a publicat, în avanpremieră, mai multe povestiri semnate de Herta Müller. Este vorba despre textele scrise încă în România, dar care nu au fost publicate integral în volumul de debut al autoarei, apărut prima dată la Bucureşti, în 1982, sub titlul „Niederungen” („Depresiuni”). Aceste texte poetice n-au fost incluse nici în volumul omonim, apărut doi ani mai tîrziu la editura Rotbuch din Berlinul Occidental. Reeditarea completă, fără tăieturi sau intervenţii ale cenzurii respectiv ale lectorilor, o sa apară acum la editura müncheneză Hanser.

Într-un interviu acordat criticului literar Denis Scheck, Herta Müller a declarat vizavi de aceste texte, scrise în perioada anilor 1980, cînd s-a mai aflat în România, că sentimentul pe care-l are azi, cînd le reciteşte, seamănă, pe undeva, cu impresiile pe care le stîrnesc fotografiile vechi: „Cînd citesc volumul Depresiuni simt că m-am îndepărtat de acel mediu al şvabilor bănăţeni.”

Relecturarea textelor din acest volum, cu siguranţă, îi aduce aminte autoarei şi de reacţiile de respingere, vehemente, ale unor cititori care au fost stîrnite de această carte incomodă, curajoasă şi veridică.

Herta Müller a descris în „Depresiuni” cotidianul şvabilor din Banat în perioada comunismului. Acest cotidian este concentrat în scene şi imagini sugestive, impregnate de metafore întunecate şi pesimiste. Satul bănăţean este locul unei anti-idile, un soi de Macondo înfiorător, violent, plin de ură şi frică. Pentru laureata Premiului Nobel pentru Literatură, satul bănăţean este locul ancestral al enclavizării istorice, etnice, politice şi culturale. Aici intoleranţa este dublată de asprime, lipsă de flexibilitate şi o intransigenţă fără un suport etic acceptabil.

În anunţul editurii Hanser privind reeditarea cărţii de debut, se spune că Herta Müller a realizat o adevărată „cronică a unei lumi în curs de dispariţie”. Este o lume în care domină aparenţele şi virtuţile secundare, conformismul, convenţiile înţepenite şi constrîngerile conjuncturale.

Volumul „Depresiuni” va intra în librăriile din Germania pe data de 8 martie. El va fi expus şi la Tîrgul internaţional de carte de la Leipzig, care se va desfăşura între 18 şi 21 martie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG