Linkuri accesibilitate

6.03 - Chișinău: Președinția Moldovei despre criza energetică


Petru Lucinschi la Moscova în 1999

Petru Lucinschi la Moscova în 1999

Anatol Golea: „Nu este vorba despre politică, este vorba despre economie”.




6 martie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Președinția Moldovei despre criza energetică.

Dan Ionescu: Preşedinţia s-a declarat, luni, împotriva politizării crizei gazelor naturale, ca şi a demisiei anunţate astăzi dimineaţă, a ministrului Economiei şi Reformelor, Eugen Şlopac, demisie ale cărei motive ar fi strict personale. Relatează corespondentul nostru la Chişinău, Radu Benea.

Preşedintele Petru Lucinschi a calificat drept iresponsabile afirmaţiile unor deputaţi, potrivit cărora, sistarea livrărilor de gaze naturale de către Gazprom ar fi avut la bază motive politice. Purtătorul său de cuvânt, Anatol Golea, a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, că, în opinia şefului statului, aceste declaraţii nu urmăresc decât obţinerea unor avantaje politice: „Nu este vorba despre politică, este vorba despre economie. S-a schimbat puţin legislaţia în Federaţia Rusă – pentru nerepatrierea valutei se impune o amendă de 200 procente.”

În acest context, Golea a făcut cunoscut faptul, că după reluarea livrărilor, blocurile de locuit vor fi reconectate la reţea, în cazul în care cel puţin 70 la sută din locatari au achitat facturile. Şeful statului a solicitat directorului societăţii Moldova-gaz, Mihai Lesnic, să nu includă în categoria celor 70 la sută pensionarii şi invalizii, care se ştie, că nu au bani pentru a achita datoriile integral.

Rămânând la tema gazelor, Anatol Golea a anunţat că astăzi preşedintele Petru Lucinschi a primit scrisorile de acreditare ale noului ambasador al Turkmenistanului la Chişinău, unde această fostă republică sovietică va deschide o misiune diplomatică.

Una din principalele probleme abordată la întrevedere a fost posibila cooperare, privind importul de gaze naturale turkmene în Republica Moldova: „În Turkmenistan, cunoscuta firmă moldovenească Ascom dobândeşte un volum impunător de gaze, circa trei miliarde de metri cubi de gaze anual. Rămâne de identificat posibilităţile de a importa aceste gaze, de a tranzita prin Ucraina. Preţul ar fi chiar cu vreo 10 dolari mai ieftin.”

În cadrul briefingului purtătorul de cuvânt a comentat demisia de astăzi a prim-vicepremierului Eugen Şlopac, ministrul Economiei şi Reformelor. Golea a spus, că aceasta nu a fost o surpriză. Şlopac a revenit la vechiul loc de muncă, compania mixtă de asigurări Asito, lucru cerut cu insistenţă de către reprezentanţii părţii australiene a companiei, deţinătoarea pachetului majoritar de acţiuni.

Nu se ştie, deocamdată, cine va fi numit în locul lui Şlopac, dar, potrivit lui Golea, acesta nu va fi fostul ministru al Finanţelor, Valeriu Chiţan. O parte a presei insinua anterior, că un scenariu al înlocuirii lui Şlopac cu Valeriu Chiţan ar fi existat încă înainte de instalarea Guvernului Braghiş, pentru că o eventuală candidatură a lui Chiţan ar fi fost respinsă din start de către Parlament, iar după instalarea Guvernului, numirea unui alt ministru nu mai are nevoie de aprobarea organului legislativ. Şi primul ministr, şi preşedintele Republicii au combătut ferm aceste afirmaţii. Golea a adăugat, că potrivit şefului statului, la funcţia vacantă se va încerca promovarea unei persoane, care nu a făcut parte din guvernele anterioare.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei a comentat astăzi şi recentele declaraţii ale ministrului de externe, Petre Roman, referitoare la agravarea situaţiei politice din Republica Moldova şi viitoarele alegeri prezidenţiale, precum şi unele informaţii din presa română privind problema dublei cetăţenii.

Anatol Golea: „Preşedintele Petru Lucinschi consideră aceste aprecieri ale ministrului de externe al României drept nefondate. Mai ales acum, în situaţia când a fost depăşită criza guvernamentală în Republica Moldova şi noul Executiv încearcă să soluţioneze problemele cu care se confruntă ţara, inclusiv prin dezvoltarea în continuare a relaţiilor reciproc avantajoase dintre Republica Moldova şi România. Evident, astfel de declaraţii nu încurajează intenţiile Guvernului Republicii Moldova. Nu este clar până la capăt, din ce considerente au fost făcute aceste declaraţii, ce înseamnă „trebuie de văzut cu ce se vor solda alegerile prezidenţiale”, dar referinţa la alegeri denotă şi faptul, că declaraţiile sunt dictate nu în ultimul rând de alegerile prezidenţiale, care urmează să aibă loc în anul curent şi în România.

Nu putem trece cu vederea aceste declaraţii, mai ales în situaţia în care în ultimele zile în presa din România au fost şi unele interpretări eronate ale problemei dublei cetăţenii dintre Republica Moldova şi România. Preşedintele Petru Lucinschi a dat însărcinare Ministerului de Externe să studieze problema, să vadă care este geneza şi cauzele acestor declaraţii, acestor publicaţii, pentru a veni ulterior, în caz de necesitate, cu o reacţie oficială din partea Ministerului de Externe.”

Referitor la presa românească, Golea a precizat că a avut în vedere şi informaţia, potrivit căreea, începând cu 15 martie, cetăţenii moldoveni, care doresc să obţină cetăţenia română, ar putea să depună formularele nu numai la Bucureşti, dar şi la unele direcţii judeţene de poliţie.

Din Chişinău, Radu Benea, pentru Radio Europa Liberă.
XS
SM
MD
LG