Linkuri accesibilitate

Ziua Memoriei


Radu Vrabie: „Cred că avem nevoie de sărbători care să unească malurile, mai ales în contextul acestor măsuri de încredere care sunt demarate de autorităţile de la Chişinău”.


La 18 ani distanţă de la declanşarea războiului de pe Nistru, Parlamentul declară data de 2 martie drept Zi a Memoriei. Despre comemorarea eroilor şi victimelor acestui război, şi concordia socială discutăm cu analistul politic Radu Vrabie, coordonatorul programului Dialoguri transnistrene al Asociaţiei pentru politică externă
.

Europa Liberă: Dl Vrabie, era nevoie de proclamarea unei asemenea zile, atâta timp cât părerile în societatea moldoveană rămân împărţite în privinţa războiului de la Nistru, ca să nu mai spunem de semnificaţiile absolut contrare ce i se atribuie până în prezent pe cele două maluri ale Nistrului?

Radu Vrabie
Radu Vrabie
: „Cred că răspunsul meu va fi împărţit în două părţi; cu siguranţă da, aceşti oameni aveau nevoie de o sărbătoare pentru că ei au fost militari, au participat în această operţiune şi şi-au făcut datoria în faţa patriei şi cred că acest lucru trebuie respectat, în pofida părerii care există despre acest conflict. Până la urmă dacă sunt comemoraţi veteranii celui de-al 2-lea război mondial, veteranii din Afganistan, cred că şi aceşti oameni au nevoie de o asemenea sărbătoare.

Însă, şi aici revin la partea a doua a răspunsului meu, din păcate în Republica Moldova, veteranii, simbolurile, războaiele, sunt utilizate în scopuri politice, ceea ce crează anumite tensiuni între oameni. Nu uitaţi că şi 9 mai este o sărbătoare care trezeşte anumite nemulţumiri în societate şi comemorarea războiului din Afganistan. Însă nu cred că cei care nu au luptat în acest război, pot să condamne sau să aibă anumite atitudini critice faţă de militari. Poate faţă de politicieni da, nu însă faţă de combatanţi.”

Europa Liberă: Această zi, 2 martie, şi la Tiraspol este privită în cu totul altfel. Poate să devină această o zi a concordiei, a împăcării nu numai malul drept al Nistrului, ceea ce din păcate încă nu s-a întâmplat în 18 ani de la declanşarea conflictului, dar pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Radu Vrabie: „Din păcate comemorările care au loc aici, pe malul drept al Nistrului sunt privite alb-negru, sub forma mai multor stereotipuri. Sărbătorile, comemorările în opinia mea ar trebui să fie unele care să nu despartă ci să unească oameni. Până la urmă, orice război, orice conflict este o tragedie pentru populaţia locală, mai ales în cazul războiului dintre Nistru, care din punct de vedere militar a fost unul dintre cele mai stranii, au fost fraţi pe ambele părţi ale baricadei. Cred că avem nevoie de sărbători care să unească malurile, mai ales în contextul acestor măsuri de încredere care sunt demarate de autorităţile de la Chişinău.”

Europa Liberă: După 18 ani de la conflict, ce credeţi că împiedică cel mai mult apropierea celor două maluri ale Nistrului?


Radu Vrabie: „Sunt foarte mulţi factori dacă analizăm aceşti 18 ani. A fost şi lipsa de dorinţă din partea administraţiei de la Tiraspol, a fost şi o lipsă de consecvenţă a Chişinăului, şi o conjunctură externă nefavorabilă şi neînţelegeri între actorii implicaţi în formatul „5+2”. Sunt o mulţime de factori. Ceea ce cred că este important, şi cred că Guvernul actual a înţeles acest lucru, este că rezolvarea conflictului transnistrean nu mai trebuie privită ca pe un eveniment ci ca pe un proces. Aceste grupuri de lucru care au fost formate, aceste măsuri de întărire a încrederii, ar fi un prim pas în demararea acestui proces”.
XS
SM
MD
LG