Linkuri accesibilitate

„Justiţie imprevizibilă este injustiţie” (Ziarul de Gardă)


„Poliţistul deconspirat” titrează Ziarul de Gardă. Cititorii săptămânalului de investigaţii au identificat pe unul dintre poliţiştii care au torturat oameni în stradă în aprilie anul trecut. Poliţistul a fost găsit şi luat la întrebări de reporterii de gardă.

Tot în Ziarul de Gardă aflaţi şi ce fac foştii miniştri. Vitalie Pârlog, de exemplu, fostul ministru al Justiţiei s-a transformat în ONG-ist iar fostul ministru de externe, Andrei Stratan a declarat reporterilor că nu face ... nimic rău.

De asemenea, săptămânalul vă propune şi un interviu cu europarlamentara Monica Macovei care este de părere că „Justiţie imprevizibilă este injustiţie”.

În editorialul său din Timpul, Sorina Ştefârţă, apreciază că salariile diplomaţilor moldoveni au fost făcute publice. Ziarsita constată însă că apar câteva întrebări ce riscă să devină retorice la Chişinău, cum ar fi: „Ce facem cu ambasadorii? De ce i-am retras, dacă nu avem pe cine trimite în loc? Iar dacă avem, de ce nu-i trimitem şi lăsăm misiunile de capul lor?”

Tot în Timpul puteţi citi un interviu cu Tatiana Cebotari care a lucrat la Curtea de Conturi, dar în februarie anul trecut a fost constrânsă să-şi dea demisia. S-a întâmplat după ce a încercat să verifice activitatea unor firme, despre care i s-a spus că-s tutelate „de sus” şi se vorbea că s-ar afla sub protecţia lui Oleg Voronin, Oleg Reidman şi Vitalie Pârlog.

Moldova Suverană critică Guvernul că ar vrea să-şi supună presa inconvenabilă, referindu-se la intentia Executivului de a întoarce în proprietatea statului publicaţiile „Moldova Suverană” şi „Nezavisimaia Gazeta”.

Ziarul Trud Moldova publică un interviu cu Larisa Başcatova, administratoarea garderobei artiştilor Teatrului naţional de Operă şi Balet. În colecţia Teatrului pot fi găsite costume vechi, din secolul trecut. Larisa Başcatova speră să poată deschide un muzeu.
XS
SM
MD
LG