Linkuri accesibilitate

Parlamentul Ungariei a adoptat o lege ce condamnă negarea Holocaustului


Parlamentul Ungariei a adoptat o lege care instituie pedepse pentru negarea Holocaustului, adică a uciderii a şase milioane de evrei europeni în timpul celui de-al doilea război mondial.
Legea a fost iniţiată de politicianul socialist Attila Mesterhazy. Deputaţii de centru-dreapta au votat împotriva legii, mai ales pentru că ar fi dorit ca ea să includă şi condamnarea crimelor nazismului şi comunismului.
Noua lege mai trebuie însă examinată de Curtea Constituţională.
Peste o jumătate de milion de evrei din Ungaria au fost ucişi de nazişti în lagărele de concentrare. În prezent, comunitatea evreiască din Ungaria are aproximativ 100.000 de membri, fiind cea mai numeroasă din Europa Centrală.
XS
SM
MD
LG