Linkuri accesibilitate

Tensiuni intestine inerente unui provizorat guvernamental


Igor Boțan (ADEPT)
Igor Boțan (ADEPT)

Igor Boțan consideră că, în ciuda tensiunilor, partidele AIE vor fi solidare în condițiile opoziției fundamentale dusă de PCRM

Igor Boţan: „Relaţiile dintre componentele Alianţei pentru Integrare Europeană au fost tensionate de la bun început, dar această Alianţă a supravieţuit şi cred că va supravieţui până la alegerile parlamentare anticipate, dat fiind faptul că inamicul politic al acestei Alianţe este foarte, foarte puternic şi îşi doreşte o revanşă. Trebuie să pornim de aici.”

Europa Liberă: Vedem o mişcare destul de relevantă: premierul Filat renunţă la mandatul de deputat. Se retrage doar în Executiv şi acolo, probabil, va dori să arate cine este stăpân în casă. Această mişcare nu va trezi rivalităţi între Executiv şi Legislativi?

Igor Boţan: „Eu nu cred că va trezi rivalităţi, dat fiind faptul că oricum acest Guvern este provizoriu şi oricum sarcina principală a componentelor lui este să reziste până la declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Deja este absolut clar că alegerile parlamentare anticipate vor avea loc. Problema...singura problemă este legată de timpul, când vor fi declanşate aceste alegeri.”

Europa Liberă: Dar, la un moment dat, vor trebui să întreprindă acţiuni comune, cum ar fi reforma constituţională. Asemenea teste ar putea şubrezi Alianţa şi chiar distruge?

Igor Boţan: „Părerea mea este că această reformă constituţională nici nu trebuia începută, în situaţia de provizorat guvernamental şi de aşteptare a unor alegeri anticipate. Fiindcă atingerea unor probleme foarte sensibile pentru societatea moldovenescă nu poate decât introduce dispersie între componentele Alianţei.”

Europa Liberă: Dar există sau nu buturugi mici, care să răstoarne carul Alianţei?

Igor Boţan: „Cu certitudine. Şi acest lucru acum se manifestă. Dar cred că nu trebuie să dramatizăm. Eu cred că membrii Alianţei demult s-au deprins cu aceste tensiuni interne, eu cred că au discutat în contradictoriu. Singurul element nou acum este că aceste tensiuni apar şi în presă şi opinia publică află despre ele. Dar, eu cred că nu trebuie să exagerăm aceste tensiuni la acest moment din simplul motiv că membrii Alianţei nu au alte posibilităţi de a menţine sub control situaţia. Partidul Comuniştilor este în opoziţie foarte dură, iar cei care s-au desprins de Partidul Comunştilor fac un joc politic aparte şi nu vor să se implice de partea guvernării, sau de partea Partidului Comuniştilor.”

Europa Liberă: Deci, putem spune că este ca şi relaţia între o noră şi o soacră – ele nu se iubesc, dar n-au încotro.

Igor Boţan: „Exact asta vroiam să spun. Totuşi, există un element, care se referă la interviul de dimineaţă al primului ministru – probleme legate de importul de bunuri în Republica Moldova. Nu trebuie să uităm, că această Alianţă, şi chiar prim-ministrul, a vorbit despre o eventuală scădere a preţurilor la produsele alimentare de import. Şi acest lucru este foarte, foarte important. În situaţia, când preţurile pentru carburanţi, pentru resurse energetice cresc, care trag după sine ridicarea preţurilor la alte produse. Dacă, macar în acest domeniu al importului de bunuri de consum larg, preţuri ar suferi măcar o scădere simbolică, cred că cetăţenii ar primi un semnal foarte puternic din partea Alianţei, un semnal pozitiv.”
XS
SM
MD
LG