Linkuri accesibilitate

Cathrine Ashton: asasinarea lui Hamas Mahmud al-Mabhuh în Dubai dăunează procesului de pace în Orientul Apropiat


Uniunea Europeană a condamnat folosirea de paşapoarte europene falsificate în asasinarea unui militant palestinian în Dubai. Coordonatoarea politicii externe europene, Catherine Ashton s-a declarat îngrijorată de asasinatul din Dubai, spunînd că asemenea acţiuni nu contribuie la progresul procesul de pace din Orientul Mijlociu. În declaraţiile date publicităţii astăzi la Bruxelles nu se face însă nici o referire directă la Israel.

Emiratul arab Dubai susţine că uciderea comandantului Hamas Mahmud al-Mabhuh luna trecută ar fi fost pusă la cale de serviciul secret israelian, Mossad.
Dubaiul mai spune că israelienii ar fi folosit paşapoarte europene, mai ales britanice şi irlandeze, ale unor străini domiciliaţi în Israel, fără ştirea posesorilor de drept. Israelul nu a confirmat şi nu a dezminţit această informaţie.
XS
SM
MD
LG