Linkuri accesibilitate

Rescrierea unei pagini, a unui aliniat al istoriei literaturii

Dacă Roland Barthes nu i-o lua înainte cu vreo patru decenii, Eugen Lungu ar fi putut scrie – într-o română descinsă de-a dreptul din paginile de aur ale eseisticii franceze – Plăcerea textului, aşa cum de fapt şi procedează autorul Raftul-ui cu himere (Premiul Academiei Române) ori de câte ori rescrie istoria literaturii, mai exact o pagină, iar uneori doar un alineat al acesteia. Cititorul împătimit cu deschideri enciclopedice îşi dă mâna cu rafinatul condeier care, judecând după caligrafia paginilor date la tipar, pare a mânui mai degrabă pana de gâscă decât mouse-ul. Rezultă adevărate poeme critice, cu subsoluri încorporate în text pentru care l-ar invidia şi T.S. Eliot, aşa cum stă mărturie ultimul său op, Spaţii şi oglinzi, Prut Internaţional, 2009.

Structurat în cinci capitole, fără titlu, volumul este chiar expresia diversităţii în unitate – studii întinse pe 30 de pagini se învecinează cu tablete de-o pagină, şi unele şi altele mustind de erudiţie şi dând dovadă de „disponibilitate intelectuală, de libertate mentală şi jubilaţie eseistică” (Dan C. Mihăilescu). Fie că se întinde la scris, fie că trage un singur foc, Eugen Lungu o face cu toate armele din dotare (alias, cu toate cărţile citite), astfel încât nu există fragmente de passage, şi nici discontinuităţi – uniformă, scriitura sa este ca urma argintie pe care o lasă melcul, cu toată talpa: acoperă sau, ca să-l citez pe Gheorghe Grigurcu, „reconstituie (…) o existenţă şi un profil literar”.

Exemplar în acest sens este eseul „Complexul Rimbaud”, din care citez un mic pasaj : „Într-un secol al lui Jules Verne, Rimbaud era un personaj julesvernian prin excelenţă. Febra plecărilor îl va măcina ca şi pe eroii lui Jules Verne (…) În cazul său, iată că viaţa bate romanul. Jules Verne ar fi extras din acest subiect al dezordinii doar o melodramă. Jean Nicolas Arthur Rimbaud, mereu în dezacord cu sine însuşi şi cu platitudinea molcomă, scriindu-se cu propriul declin, ne lasă în tensiunea unei tragedii suprarealiste”. Şi, ceva mai spre final: „Rimbaldienii abuzează de un prezent pe care îl jefuiesc de tot ce le poate da viaţa în acel moment şi sunt total indiferenţi la promisiunile unui virtual mâine”.
Într-un cuvânt – cine cunoaşte, ştie!
XS
SM
MD
LG