Linkuri accesibilitate

Guvernul vrea să mărească drastic taxele la importul de carne


Intenţia cabinetului Filat este de a demonopoliza acest segment de piaţă şi de a susţine producătorii interni

Guvernul Filat aproape a decis scumpirea importurilor de carne, spunînd că astfel sprijină producătorii autohtoni. Dacă parlamentul aprobă scumpirea, importatorii vor plăti taxe de 450 de euro pe tona de carne de vită sau de porc, faţă de 200 de euro în prezent, iar taxele pe importul cărnii de pasăre se vor mări de trei ori, de la 100 la 300 de euro pe tonă. Guvernul a dat ieri asigurări că tarifele majorate nu vor afecta preţul cărnii pe piaţă.
Corespondenta Europei Libere Liliana Barbăroşie a stat de vorbă cu comercianti si experti, încercînd să anticipeze care va fi impactul taxelor majorate.

Guvernul a evitat să spună că mărirea de taxe (este vorba practic de o dublare a taxelor la importul de bovină şi porcină şi o triplare – în cazul importului de carne de pasăre) ar putea să contravină unor angajamente comerciale internaţionale şi, în particular, celor faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului la care Republica Moldova a aderat în anul 2001. Un funcţionar din cadrul Ministerului economiei ne-a spus însă că până va trimite proiectul în legislativ, guvernul va trebui să negocieze cu OMC noile reglementări, întrucât taxele actuale aplicate la importul de carne sunt la plafonul maximal admis de această organizaţie.

Ce cred însă despre intenţia guvernului producătorii locali, primii care ar avea de căştigat din noile reglementări? Iată ce spune fermierul Simion Burlescu, proprietarul unei ferme de porci de la Orhei: “Eu înţeleg că guvernul are nişte acorduri semnate cu UE. Pe de altă parte, lasă şi guvernanţii să ne înţeleagă şi pe noi. Nu poate un producător din Moldova concura cu unul din ţări precum Olanda sau altele. Ei acolo au tehnologii moderne. O fermă pe care am visitat-o eu acolo are 2500 de capete şi doar doi angajaţi. Lasă guvernul să facă aşa taxe ca să susţină producătorii autohtoni. Noi trebuie să exportăm, nu să importăm carne.”

Iată şi punctual de vedere al unui proprietar de abator din aceiaşi localitate, Valeriu Harti: “Cu noile taxe, producătorii noştri vor obţine un avans de 10 lei pe kg. faţă de un kg. de carne din import. Dacă şi în astfel de condiţii, producătorii vor continua să se plângă, halal de aşa producători. Asta e părerea mea. Pentru că un producător care are tehnologiile puse la punct, se decurca bine şi în vechile condiţii.”

Noile reguli ar trebui, spune premierul Filat, să conducă la liberalizarea şi demonopolizarea acestui segment de piaţa, iar drept urmare şi la o ieftinire a cărnii cu 30 la sută. Experţii independenţi zic însă că creşterea taxelor de import nu este cea mai bună soluţie nici în lupta cu monopolul, dar nici în sprijinirea producţiei interne.

Analistul Alex Oprunenco de la Expert Grup: „Monopolurile se combat cu măsuri din interiorul ţării, de Agenţia pentru protecţia concurenţei. Noi nu putem să menţinem o castă de producători tot timpul. Ei sunt în condiţii priveligiate de mai multă vreme, dar asta nu a făcut să avem carne mai ieftină.”

Potrivit statisticilor, Republica Moldova are cea mai redusă medie regională în ceea ce priveşte consumul de carne pe cap de locuitor, iar experţii spun că preţul cărnii este aici cu mult mai mare faţă de ţarile din regiune.
Previous Next

XS
SM
MD
LG