Linkuri accesibilitate

Șansele ca un şomer să poată obţine o funcţie în instituţiile publice sunt aproape minime, în condiţiile în care acesta n-ar cunoaşte calculatorul și cel puţin o limbă străină.

Liliana Barbăroşie, care a încercat să afle mai multe despre situaţia pieţei locurilor de muncă la Chişinău.

La Centrul de informare despre piaţa muncii din capitală am discutat ieri cu o doamnă care mi-a povestit că de mai multe luni îşi caută un job. Mi-a zis că se numeşte Veronica, în vîrstă de 39 de ani şi că a lucrat juristă la o instituţie publică, care a concediat-o în luna martie trecut după o amplă reorganizare. Femeia spune că, între timp, bătătorind pragurile mai multor companii private, a înţeles că nu va reuşi să se angajeze, pentru că patronii cu care a avut de furcă au apelat la şiretlicuri pentru a-i folosi munca timp de câteva săptămâni, după care era anunţată că nu corespunde cerinţelor.

Ar accepta o funcţie într-o instituţie publică, o întreb: „La stat salariile sunt foarte mici. Dv. aţi lucra cu 1500 de lei pe lună?” Chiar şi aşa, femeia se declară gata să intre în armata funcţionarilor, doar dacă reuşeşte să găsească o poziţie vacantă: „Tare aş vrea să ştiu unde să mă adresez concret.”

Svetlana Şerban, adjunct de director la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din Chişinău susţine însă că şansele ca un şomer obişnuit să poată obţine o funcţie în instituţiile publice sunt aproape minime, în condiţiile în care acesta n-ar cunoaşte calculatorul, cel puţin o limbă străină şi n-ar avea calificările necesare. Aşa se face, că în timp ce numărul şomerilor a crescut doar în anul trecut cu aproape 11 mii în Chişinău, mai multe instituţii publice centrale se confruntă cu un grav deficit de personal.

„Şef de direcţie – vă daţi seama ce pregătire trebuie să aibă persoana? Nu putem trimite pe oricine. Trebuie să corespundă şi studiile, şi pregătirea…” Cum s-a răsfrânt recesiunea asupra pieţii muncii din capitală? Tatiana Şerban spune că în modul cel mai direct: „Aproape de trei ori a scăzul numărul de locuri de muncă şi tot de atâtea ori a crescut numărul şomerilor. Peste 5400 de angajaţi au rămas fără un loc de muncă doar în 2009”.
XS
SM
MD
LG