Linkuri accesibilitate

Procuratura trebuie să fie autoritate cu adevărat independentă


Vladislav Gribincea
Vladislav Gribincea

De vorbă cu avocatul Vladislav Gribincea despre percepția publică și necesitatea reformării Procuraturii Republicii Moldova


Invitatul emisiunii de astăzi este Vladislav Gribincea, preşedintele asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”.


Alexandru Canţâr: În general, în ce condiţii poate fi reluată, de fapt, urmărirea penală pentru o presupusă infracţiune, comisă cu atâţea ani în urmă, ca în cazul liderului PPCD, Iurie Roşca?


Vladislav Gribincea
: „Juridic vorbind, există diferite proceduri juridice pentru întreruperea unei urmăriri penale. Poate fi vorba de încetarea unei urmăriri penale, sau de suspendarea ei şi reluarea ulterioară. În acest caz, din câte înţeleg, este vorba de suspendarea unei cauze penale şi nu de încetarea ei, anterior. Pentru reluarea unei cauze suspendate nu există limite formale. Ba din contra, există obligaţia Procuraturii de a investiga orişicare cauză penală, după decăderea circumstanţelor, care au dus la suspendare.”

Valentina Ursu: În anumite situaţii, aţi fost şi Dumneavoastre avocatul domnului Roşca. Haideţi să vă întreb, domnule Gribincea, şi eu. Liderul PPCD susţine că reluarea urmării penale, în cazul a două dosare de acum şapte ani, ar fi făcută la comanda celor, care exercită control politic asupra Procuraturii. Aşa zice el. Este oare Procuratura şi acum vulnerabilă în faţa politicului?


Vladislav Gribincea
: „Procuratura era tentată să asculte de ceea ce spune Executivul şi Legislativul cu ceva timp în urmă şi nu cred că acest lucru a decăzut.”

Alexandru Canţâr: De fapt, domnule Gribincea, în ce fază de reformă se află Procuratura acum, din punctul Dumneavoastre de vedere?

Vladislav Gribincea
: „Chiar la început. A fost adoptată o nouă Lege a procuraturii. Această Lege a procuraturii, fiind adoptată, nu a fost executată şi abia acum, la sfârşitul anului 2009, s-au format organele de autoadministrare a Procuraturii, cum ar fi Consiliul procurorilor, Colegiul disciplinar, dar încă acţiuni concrete de reformare, în practic, nu au fost luate.”

Valentina Ursu: Domnule Gribincea, dacă reforma Procuraturii ar fi fost finalizată, aşa cum sugerează politicianul Iurie Roşca, ar mai fi fost posibilă reluarea urmăririi penale în dosarele deschise pe vremuri liderului creştin-democrat?

Vladislav Gribincea: „Reluarea era obligatorie în acest caz, deoarece cauza nu a fost încetată. Cauza a fost suspendată din anumite motive. Totuşi, există anumite probleme formale în acest sens, deoarece legislaţia instituie limite pentru tragerea unei persoane la răspundere penală. Nu cunosc exact cum au fost calificate acţiunile domnului Roşca în anul 2002, dar, din câte înţeleg, este vorba fie de huliganism, fie de o altă infracţiune uşoară, iar pentru aceste infracţiuni există un termen de prescripţie de atragere la răspundere penală, care este de cinci ani. Conform calculelor mele, termenul de atragere a domnului Roşca la răspundere penală pentru acele fapte a expirat în 2007. Un procuror, ce ar trebui să facă în acest caz – ar trebui să redeschidă cauza penală şi să o suspende. Sper că acest lucru va avea loc; şi s-o înceteze, îmi cer scuze, pe acest moment...”

Alexandru Canţâr: Domnule Gribincea, cât de justificat vi se pare ca şi actuala guvernare să fie acuzată, iată, şi de domnul Roşca acum, că ar tergiversa reformarea Procuraturii, sau chiar ar încerca să o evite?


Vladislav Gribincea: „Acuzaţii de genul dat vor fi lansate oricând, când acest lucru va fi convenabil.”

Valentina Ursu: Dar ce trebuie, ce mai este de făcut pentru a finaliza reforma Procuraturii?


Vladislav Gribincea: „Procuratura trebuie să fie autoritate cu adevărat independentă, ca să nu reacţioneze la fluctuaţiile politice şi interesele politicului. Din acest motiv ar trebui, în primul rând, de a spori independenţa procurorilor prin educarea lor, să nu asculte de Executiv şi Legislativ.

Însă, în Procuratură s-a creat o castă, aş spune, de procurori, care nu-şi închipuie că ar putea să acţioneze altfel, decât aşa cum doreşte politicul. Prin urmare, primul pas, care ar trebui făcut în Procuratură ar trebui să fie eliminarea acestor persoane din sistem. Deoarece reeducarea lor mie mi se pare imposibilă.”

Valentina Ursu: Şi atunci s-ar părea că efectivul ar fi mai...


Vladislav Gribincea: „Efectivul va fi mai dispus să lucreze cum trebuie.”

Valentina Ursu: Dar deocamdată Republica Moldova rămâne a fi monitorizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, inclusiv pe motivul că ar avea această problemă ce ţine de reformarea Procuraturii. Să înţelegem că această monitorizare ar putea să finalizeze odată cu reformarea Procuraturii?


Vladislav Gribincea
: „ Monitorizarea de către Consiliul Europei a Republicii Moldova nu a apărut ca o dorinţă a Ansambleei Parlamentare a Consiliului Europei de a monitoriza anume Republica Moldova pe perioada cât Partidul Comuniştilor era la guvernare în Moldova. Ea a apărut din cauza unor probleme juridice existente în sistem şi mie mi se pare că atât timp cât aceste probleme vor fi deosebit de stringente, monitorizarea va urma, şi înţelegerea mea este că atât timp cât problema Procuraturii va fi tranşant pe agenda Consiliului Europei, monitorizarea nu va înceta.”

Valentina Ursu: Dl Gribincea, dar de vreme ce lipseşte această încredere în Procuratură, atât din partea politicienilor, cât şi din partea cetăţeanului simplu, nu putem să ne aşteptăm la nişte rezultate palpabile, la nişte dosare care vor fi finalizate în cele din urmă...


Vladislav Gribincea
: „Dumneavoastre, după câte înţeleg, vorbiţi despre percepţia publică a Procuraturii. Percepţia publică a Procuraturii, bineînţeles, că este importantă, dar, totuşi, eu nu exclud ca noua conducere a Procuraturii va da dovadă de stoicism şi principialitate şi nu se va ghida de aparentele interese ale politicului. Eu nu exclud că prin remanieri de cadre din Procuratură şi numirea unor persoane de bună credinţă în aceste funcţii, lucrurile s-ar putea schimba.”

Valentina Ursu: Şi dacă Dumneavoastre sunteţi atât de sceptic, atunci noi, ceilalţi, ce să zicem?


Vladislav Gribincea: „Eu aş încerca să spun că eu sunt realist. De mulţi ani în urmă se vorbeşte despre reformarea Procuraturii. Constant se încercau reforme şi reforme asupra reformelor, care nu prea au dat rezultate. Reieşind din acest comportament, eu aş fi tentat să cred că până acum nu s-a dorit cu adevărat reformarea Procuraturii şi, se pare, că după alegerile din 2009 lucrurile ar putea să se schimbe.”

Valentina Ursu: De la „ar putea” şi până „va fi” mai este ceva timp. Mulţumim foarte mult. Avocatul Vladislav Gribincea, preşedintele Asociaţiei juriştii pentru drepturile omului, a fost invitatul din această dimineaţă.
XS
SM
MD
LG