Linkuri accesibilitate

Generalul Nicolae Petrică: „Atuncea eu făceam tot posibilul ca unde merg diviziile mele, să rămână un cuvânt bun din partea celor care acolo trăiau. Astăzi războiul merge la nimicire.”

Astăzi se împlinesc 21 de ani de la finalizarea retragerii trupelor sovietice din Afganistan. Unul dintre veteranii acelui război purtat de URSS în Afganistan este invitatul emisiunii de astăzi, domnul general în retragere Nicolae Petrică, fost ministru adjunct al Apărării şi Şef al Marelui Stat Major.

Nicolae Petrică: „În primul rând, doamna Valentina, vreau să spun la toţi participanţii la războiul din Afganistan, să spun la toţi buna ziua, speranţă, răbdare şi o să fie tot normal. Oleg Triboi? Cu regret, eu nu l-am cunoscut din Afganistan. Însă aşa s-a întâmplat, că divizia mea, împreună cu divizia unde făcea serviciul Triboi, în Munţii Negri, sub Jalalabad, noi petreceam împreună luptele. Comandantul diviziei lor avea superior..., eu eram subalternul lui şi în lupta ceea, unde Triboi a fost rănit…, a fost în munţi şi a fost evacuat în spital. Părerea domnului Triboi e foarte, e foarte clară şi corectă. Da, într-adevăr armata trebuie câte odată să arate muşchii, însă şi cuvintele ministrului apărării, şi cuvintele primului ministru…, ele nu sunt definitive. Asta, totuşi, hotărăşte legea, hotărăşte. Guvernul este organul de a îndeplini, de a executa, dar Parlamentul hotărăşte problema asta…”

Alexandru Canţâr: Domnule general, iertaţi-mă că vă întrerup. În legătură cu această controversă din societatea politică moldovenească – de a trimite, de a nu trimite militari moldoveni în zone ca Afganistan, de exemplu. Iată că Oleg Triboi spune că ar fi bine, benefic să trimitem, că militarii astfel, ar primi nişte bani în plus şi că s-ar perfecţiona ca profesionişti în condiţii de război. Dumneavoastre ce credeţi?

Nicolae Petrică: „Eu vă spun astfel. Domnul Triboi e foarte corect, de aceea că astăzi foarte mulţi moldoveni luptă în Afganistan. Ei sunt aviatori, îndeplinesc diferite funcţii, însă dumnealor se angajează acolo, în Afganistan, nu prin Ministerul Apărării, sau prin Guvernul Republicii Moldova, da se angajează prin diferite firme, care deservesc NATO şi nimeni nu le garantează lor apărarea lor socială şi aşa mai departe. De aceea, ar fi bine, dacă este stat, şi e stat democratic şi aşa mai departe, ca fiecare cetăţean, care se duce în aşa zone, să fie protejaţ, să fie apărat. Nu putem noi astăzi să interzicem cuiva să plece undeva peste hotare, să câştige un ban acolo mai mult, şi aşa mai departe. Armata trebuie câte odată să se implice în aşa lucruri, trebuie să arate că este armată. Însă şi încă un lucru mai este: noi dacă vrem să devenim, în Europa să intrăm, în NATO, şi aşa mai departe, noi nu putem să fim ca un albuş, ca un albuş în ou – să fim înconjuraţi de un perete aşa mare şi nu putem să facem nimica. Dacă vrem şi noi să fim aşa cu lumea la rând, trebuie undeva şi noi să participăm. Însă este altă modalitate: cine doreşte, cine are posibilitate şi aşa mai departe. Şi statul trebuie să ştie unde sunt feciorii săi…”

Valentina Ursu: Domnul Petrică, care este deosebirea dintre războiul de atunci şi cel de acum din Afganistan?

Nicolae Petrică: „Războiul cel care-l duceam noi atunci, eu sunt ferm convins, totuşi, noi îndeplineam aşa-numit „internaţionalinîi dolg”. Eu, ca consilier al comandantului de devizie numărul nouă şi numărul 17, am avut posibilitate lângă Pakistan şi Iran, eu făceam tot posibilul ca localităţile unde noi duceam luptele, ca, în primul rând, cât mai puţine să aducem pierderi la persoane, care acolo locuiau. Eu mă întâlneam cu bătrânii, ne gândeam, ne puneam la cale ce misiune am, ce doresc şi aşa mai departe. Fiindcă eu eram în vârstă, aveam 40 de ani, şi eu înţelegeam că noi acolo prin distrugerea satelor, prin distrugerea economiei, prin nimicirea populaţiei, asta se numeşte... Atuncea eu făceam tot posibilul ca unde merg diviziile mele să rămână un cuvânt bun din partea celor care acolo trăiau. Astăzi războiul merge la nimicire. Astăzi vor să demonstreze că au putere. Atunci noi am înţeles că nu se poate de obţine biruinţă în Afganistan…”

Valentina Ursu: Dar după 30 de ani de război în Afganistan – este un război cu sau fără sfârşit?


Nicolae Petrică
: „Astăzi războiul din Afganistan a devenit un fel de, cum să vă spun aşa, dobândă a banilor, asta-i business şi cu regret, pentru afganezi, asta-i bine. Ei mai mult n-au ce, unde lucra, li s-a distrus economia; n-au nimica; de aceea, când eram eu în Afganistan, în 85-87, a dobârât un avion, el a primit un million de afgani, a doborât un tanc, are 400 de mii de afgani, a omorât un ofiţer, are o sută de mii, a omorât un soldat – are 20 de mii, 30 de mii şi aşa mai departe. El s-a prefăcut în business, şi asta…”

Valentina Ursu: Da vă întrebam, are sau nu sfârşit acest război?

Nicolae Petrică: „Dacă forţele, care acolo sunt, NATO, acolo are să le retragă şi o să-i lase în pace pe afganeji, eu cred că peste 2-3 ani de zile acolo o să fie pace.”
XS
SM
MD
LG