Linkuri accesibilitate

R. Moldova nu va ceda Ucrainei segmentul de teren Palanca


Ministrul adjunct de externe, Andrei Popov a declarat că Republica Moldova nu va ceda Ucrainei dreptul de proprietate asupra terenului pe care trece şoseaua Odesa-Reni, în regiunea satului Palanca. Oficialul moldovean a spus că segmentul de şosea de 7,7 kilometri şi terenul de sub ea va rămâne proprietate a Moldovei, în ciuda acordului de frontieră cu Ucraina ratificat în 2001. Ministrul ucrainean de Externe, Petro Poroşenco a declarase în Parlamentul de la Kiev că Ucraina aşteaptă în următoarele 4-5 săptămâni să primească actul de proprietate asupra şoselei şi terenului, aşa cum s-a convenit la recentele negocieri moldo-ucrainene. Prim-vicepreşedintele comisiei de politică externă din Parlamentul ucrainean, Taras Cernovil a declarat Europei Libere că, în caz contrar, Ucraina poate denunţa acordul de frontieră, caz în care Moldova va pierde în favoarea Ucrainei ieşirea la Dunăre, unde a construit după 2001 terminalul petrolier de la Giurgiuleşti.
XS
SM
MD
LG