Din nefericire, o notă distinctă a iernilor tranziţiei în Moldova au devenit incendiile. În fiecare iarnă, sînt mistuite de flăcări zeci de case şi gospodării, iar odată cu ele - zeci de vieţi omeneşti. Morţile acestea – în incendii, pe timp de iarnă – nu prea sînt băgate în seamă. Cel puţin despre ele nu se vorbeşte atîta cît despre cei răpuşi de gripa pandemică sau de accidentele rutiere. Or numărul victimelor pîrjolurilor e comparabil cu cel al gripei pandemice şi al accidentelor pe şosele. Păi, numai de la începutul anului au fost înregistrate 238 de incendii care au ucis 44 de cetăţeni ai Moldovei! Nu vi se pare că e cam mult?
Dacă trecem în revistă cauzele incendiilor, situaţia devine de-a dreptul stupefiantă. Se moare din motive care puteau fi lesne evitate, se moare prea uşor, din cauza unor fleacuri, care în mod normal ar fi trebuit să fie inofensive. Ba hornul nu a fost curăţat cum se cuvine, ba electrocasnicele produc un scurtcircuit, ba lumînarea nu a fost stinsă la timp, ba soba e proastă. Foarte mulţi mor din cauză că adorm cu ţigara aprinsă alături. Asta chiar pare a fi culmea nepăsării. E atît de dificil oare să stingi ţigara înainte de a adormi? Pentru mulţi asta e o muncă sisifică şi… ei adorm pe vecie.
Se moare, repet, din cauza unor motive stupide. Lumînarea de pe masă nu e totuşi o furtună devastatoare. Îndărătul motivelor stupide există însă deseori un fapt grav, îngijorător. Am remarcat că foarte mulţi dintre cei înghiţiţi de flăcări sînt oameni vîrstnici şi singuri, oameni de la ţară.
Dacă ar fi existat cineva care ar fi curăţat hornul bătrînului la timp, dacă ar fi fost cineva care ar fi înlocuit la timp aparatul electric uzat al bătrînului, dacă ar fi fost cineva alături de cel adormit cu ţigara în mînă, nu ar fi murit atîta lume pe timp de iarnă. O bună parte dintre victimele incendiilor iernatice mor, de fapt, pentru că sînt singure sau uitate. Iar nepăsarea şi neglijenţa provenite din singurătate nu mai par deloc stupide şi inexplicabile.
