Linkuri accesibilitate

Îngrijorare la Tallin şi Vilnius în legătură cu intenţia Franţei de a livra Rusiei port-elicoptere moderne

Alianţa Nord Atlantică a spus prin purtătorul de cuvânt al Secretarului general că Alianţa nu are obiecţii faţă de propunerea Franţei de a vinde Rusiei nave de razboi. Dar, negocierile ruso-franceze sunt urmărite cu îngrijorare în ţările baltice. De asemenea, anunţul despre posibila tranzacţie are loc într-un moment în care oficiali ruşi au spus că Moscova se gândeşte să re-ajusteze rolul flotei ruse din Marea Neagră ca reacţie la decizia României să găzduiască elemente ale scutului american anti-rachetă în Europa.

Franţa a anunţat săptămâna aceasta că este de acord în principiu să vândă Rusiei un port-elicopter de tip Mistral, dar decizia finală încă nu a fost luată. Reprezentanţi ai ţărilor baltice au spus că sunt îngrijoraţi, pentru că se află la graniţa cu Rusia.

Subsecretarul de stat din ministerul Estonian de externe, Harri Tiido a declarat Europei Libere că Estonia şi Lituania au cerut explicaţii din partea Franţei, ţară cu care au legături strânse în cadrul NATO şi Uniunii Europene. Potrivit explicaţiilor primite, negocierile ruso-franceze se află abia la început.

„În caz că se va merge înainte cu tranzacţia, spune Harri Tiido, ne interesează detaliile tehnice. Va vinde Franţa numai o carcasă goală, sau nava va fi dotată cu cele mai importante tehnologii şi echipamente? De asemenea, nu ştim unde va folosi Rusia nava, sau navele, pentru că negocierile se referă la patru vase. La început, Rusia a spus că intenţionează să le folosească în regiunea Arctică sau în flota de la Pacific. Dar apoi, premierul Putin a spus că navele vor fi folosite acolo unde se va considera de cuviinţă”.

„Multe depind de locul unde vor fi folosite navele – pe Marea Baltică, sau Marea Neagră, mai spune reprezentantul ministerului eston de externe. După cum sunt construite, Marea Neagră ar fi un mediu mai potrivit pentru că navele nu dispun de calităţile specifice navigaţiei pe mările cu gheaţă. Dacă alegerea va fi Marea Baltică – acest lucru nu va contribui la securitate regiunii”.

Ministrul apării din Lituania, Rasa Jukneviciene a declarat Europei Libere că tranzacţia ruso-franceză va fi discutată la următoarea reuniune a miniştrilor europeni ai apărării. Doamna Jukneviciene a spus că „Franţa manifestă o mai mare încredere faţă de Rusia decât Rusia faţă de NATO. Ultimele ştiri din Rusia despre noua ei strategie de securitate arată că Rusia nu are o asemenea încredere în Alianţă”.

Când a anunţat că este gata să vândă Rusiei nava Mistral, capabilă să transporte până la 900 de soldaţi, elicoptere, tancuri şi să ancoreze în imediata apropiere a ţărmului, Franţa a spus că urmăreşte o normalizare a relaţiei dintre Rusia şi NATO. Chiar săptămâna aceasta însă, şeful Consilului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrusev a spus că ultimii ani demonstrează că NATO rămane o ameninţare pentru Rusia. El a criticat din nou planul american de amplasare în Europa a unui sistem defensiv antiracheta şi extinderea NATO. Un alt oficial rus a spus că rolul flotei ruse la Marea Neagră ar putea fi regândit, ca urmare a deciziei României să găzduiască pe teritoriul său, din 2015, elemente ale scutului american.
XS
SM
MD
LG