Linkuri accesibilitate

Grafomania şi veleitarismul sînt, la noi, boli adînc înrădăcinate. Nu li s-a găsit, pînă acum, leac.

„Pentru un român care ştie citi, cel mai greu lucru este să nu scrie”. Acest aforism admirabil aparţine lui Caragiale şi el şi-a dovedit în timp, cu prisosinţă, valabilitatea. Grafomania şi veleitarismul sînt, la noi, boli adînc înrădăcinate. Nu li s-a găsit, pînă acum, leac. Îndemnul strămoşesc: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” este luat, şi astăzi, ad litteram. Se scrie pe rupte şi, vai, se publică pe măsură.

Şi cum nimic nu poate opri în loc progresul, grafomanii au acum mijloace la îndemînă pentru a-şi scoate producţiile la lumină. Peste tot au apărut ateliere de scanare şi multiplicare. Multe din ele au simţit din ce parte bate vîntul şi au făcut în aşa fel încît au dobîndit şi statutul de edituri. De aici încolo, totul devine foarte simplu. Veleitarul duce discheta la respectivul atelier, mă rog, la respectiva editură şi are, în timp record, un număr de exemplare cu coperţi lucioase pe care le ia într-o sacoşă, deoarece e vorba, de regulă, de cîteva zeci de exemplare. Omul plăteşte, cît îl ţine punga, cartea apare, toată lumea e mulţumită, în afară de bibliotecile care au drept la depozitul legal şi care sînt obligate să-şi încarce rafturile cu volume pe care nu le citeşte nimeni.

Şi, de fapt, nici nu e nevoie să le citeşti: e de ajuns să ţii cont de titlurile pe care le-au ales inventivii grafomani. Am spicuit cîteva din aceste titluri, ale unor producţii din 2009. Nu e nevoie să dau numele autorilor: oricum, n-ar avea nici o relevanţă.

La Ploieşti, editura (cu ghilimelele de rigoare) Premier a scos un roman care se cheamă aşa: „Vin florile. Seceraţi-le!: roman de atitudine: martirilor şi supravieţuitorilor de la Otopeni”. De la Ploieşti să facem un salt pînă la Craiova: „Insomnii în capul oaselor: povestiri fantasmagorice şi bazaconice”. De aici, nu departe, la Râmnicu Vâlcea: „Dosarul morţii: o zguduitoare poveste cu un şarlatan ordinar şi cu moartea unei tinere de 17 ani”. Haideţi acum la Piatra Neamţ: „Lampa lui Aladin se află în România”.

Sau la Alba Iulia: „Amurg în Piaţa Intimă: roman.” Tot în Transilvania, la Bistriţa: „Omul de sub podea: povestiri inspirate din întîmplări reale”. Bucureştiul nu putea rămîne mai prejos; trei exemple: „Anul putorii: roman”, „Fascinaţia fascinaţiei: minipovestiri” şi „Nea Vasile şi japonezul”.

Micul orăşel Comăneşti ne trimite povestirile intitulate „Mai aproape decît mai departe”. Suceava: „Folclor despre defuncţii puterii. Sau invers - povestiri”. Ne vom opri la Iaşi, unde activează, printre altele, o firmă foarte productivă, pe numele ei Pim. Cîteva mostre: „Cartierul Salamitei”, „Bucla infinitului”, „Infern în paradis, povestiri paranormale” şi, pour la bonne bouche, această adevărată capodoperă, un titlu cum rar găseşti: „Vîrcolacii: povestiri oarecum haotice. Punct. Salvate din valurile vieţii. Punct. Întru perfectă conservare. Punct.”

E cazul, veţi fi cu siguranţă de acord, să punem şi noi punct.
XS
SM
MD
LG