Linkuri accesibilitate

Scutul anti-rachetă şi negocierile post START - evenimente conexe?


Generalul Nikolai Makarov

Generalul Nikolai Makarov

Şeful Statului Major rus Makarov susţine, în ciuda asigurărilor de la Washington, că scutul ar fi un pericol pentru Rusia

Blocheaza sau nu planul american de a amplasa un scut antiracheta in Europa negocierile cu Rusia privind un nou acord START de reducere a arsenalelor nucleare? Moscova zice „da”, Washingtonul neaga orice legatura.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe Robert Gibbes a explicat de ce nu exista nici o legatura cauzala intre negocierile START si scutul antiracheta: "Pentru ca presedintele Rusiei Dimitri Medvedev nu i-a spus nimic presedintelui Obama despre posibilele obiectii ale Rusiei". Gibbs a reamintit ca din septembrie anul trecut se stie ca administratia Obama renunta la vechiul scut antiracheta, gandit de administratia George W.Bush, si al inlocuieste cu un alt sistem, mai flexibil. Iar Rusia nu a avut nici o obiectie speciala.

"Cei doi presedinti au vorbit cu cateva saptamani in urma si presedintele Medvedev nu a adus in discutie aceasta problema", a mai spus Gibbs care a precizat ca din septembrie Statele Unite si Rusia au negociat intens.

Statele Unite au incercat mereu sa disocieze negocierile privind noul tratat START de planul antiracheta, pentru ca cel din urma are un caracter stric defensiv si pentru ca nu implica nici un fel de arma nucleara strategica.

Lucrurile sunt vazute altfel la Moscova, unde recent, generalul Nikolai Makarov, seful statului major rus, a declarat ca cele doua probleme sunt legate si inca strans legate. In opinia Moscovei, scutul poate limita raza de actiune a rachetelor rusesti. Mai mult, Moscova nu crede ca Iranul este singura amenintare la care raspunde scutul american. In pofida declaratiilor repetate ca scutul nu este indreptat si impotriva Rusiei, generalul Makarov a precizat ca in stabilirea noii doctrine de securitate s-a ajuns la concluzia ca scutul este un pericol pentru Rusia.

Departamentul de stat s-a grabit sa asigure, din nou, ca scutul nu este indreptat impotriva Rusiei. Acelasi lucru l-a facut la Bucuresti si presedintele Traian Basescu, cand a anuntat ca Romania va participa in noua strategie americana antiracheta.
XS
SM
MD
LG