Linkuri accesibilitate

Ion Bărbuță: „Noi am preluat normele limbii române literare prin lucrările elaborate în România şi nu suntem în drept să dăm o altă denumire acestei limbi”

Cand vine vorba despre limba pe care o vorbesc, si unii politicieni evita sa spuna transant care este aceasta – romana sau moldoveneasca, chiar daca, spun ei, nu vad deosebire intre cele doua. Se pare ca Marian Lupu, liderul PD, a gasit „formula de compromis”. Denumirea istorica, stiintifica, este limba romana, iar „denumirea politica este limba moldoveneasca”, sugereaza Marian Lupu, precizand, o data in plus, ca pledeaza pentru introducerea ambelor notiuni in Constitutia Republicii Moldova. Cum poate fi inteleasa aceasta declaratie a politicianului, l-am intrebat pe lingvistul Ion Barbuta.

Ion Bărbuţă: Noi am ajuns acum, de fapt nu noi, dar politicienii, în situaţia regelui gol. Ei nu mai au niciun fel de argumente prin care ar putea să demonstreze că denumirea corectă a limbii este „limba română”. De fapt, trebuie să spunem că din afirmaţiile lor reies următoarele două lucruri. E vorba în primul rând că ei recunosc că denumirea corectă a limbii este „limba română”. Şi al doilea lucru pe care îl recunosc ei că toată istoria cu cele două limbi est-romanice, limba moldovenească şi cea română, de fapt a fost motivată politic. Un adevăr mi se pare că este înlocuit cu un semi-adevăr. Adică până acum negam totalmente că denumirea corectă a limbii ar fi limba română. Acum am ajuns să spunem că totuşi politic ea este motivată, adică această denumire de „limbă română”.

Valentina Ursu: Cineva spunea foarte frumos că într-o ţară se vorbeşte spaniola, iar în Constituţie este scris spaniola şi casteliana. E o paralelă reuşită între ceea ce e în Spania şi ceea ce e în R. Moldova?

Ion Bărbuţă: Nu. Nu cred că este o paralelă reuşită din simplul motiv că în condiţiile noastre, de fapt limba română literară, normele acestei limbi au fost elaborate, instituite la Bucureşti. Cei care au pus bazele limbii române literare sunt de peste Prut şi de fapt limba română literară s-a constituit pe parcursul unui secol, mijlocul secolului 19 şi secolului 20, în această perioadă au fost elaborate lucrările normative de bază. E vorba de dicţionarul limbii române, dicţionarul ortografic şi gramatica limbii române. Aşa că cei care au creat această limbă, cei care au constituit normele limbii române literare, au numit-o limba română şi noi cei din R. Moldova de fapt nu am participat la acest proces de constituire a normelor limbii literare.

Valentina Ursu: Dar vedeţi că cel mai mare război lingvistic este dus între Republica Moldova şi România?


Ion Bărbuţă: Nu cred că este vorba de un război lingvistic. Noi trebuie să acceptăm un lucru. Noi am preluat aceste norme ale limbii române literare prin lucrările elaborate în România şi noi astăzi, aici, nu suntem în drept să dăm o altă denumire acestei limbi. Dacă noi am fi cei care am fi contribuit la constituirea limbii române literare, noi am fi avut dreptul moral să numim această limbă altfel. Dar noi am fost de fapt cei care am utilizat aceste norme, le-am aplicat, le-am preluat. Şi în cazul acesta nu cred că avem vreun drept moral să venim cu o altă denumire, să spunem că noi considerăm că limba aceasta ar trebui să se numească „moldovenească”, fiindcă ea s-a constituit ca limbă literară de fapt pe un alt teritoriu în mare parte. În perioada când s-a constituit limba română literară, la început Basarabia era sub regimul ţarist, mai apoi Republica Moldova era în componenţa Uniunii Sovietice, aşa că asta este situaţia.

Valentina Ursu: Vedeţi că tocmai acum specialiştii în drept constituţional propun două variante de legiferare în Constituţie a limbii de stat în R. Moldova. Prima ar fi limba română este limbă de stat, iar a doua – limba de stat este fixată prin lege organică. Şi într-un caz, şi în altul se propune într-un fel excluderea glotonimului „limba moldovenească” din Constituţie...


Ion Bărbuţă: Lucrul acesta într-adevăr ne nedumereşte. Eu m-am gândit din ce cauză politicienii noştri nu vor să recunoască până la capăt adevărul care este cunoscut de toată lumea. În condiţiile acestea, ei încearcă să promoveze un semi-adevăr, adică că noi toţi ştim că este limba română, dar nu spunem până la capăt acest lucru. Din ce cauză se întâmplă acest lucru?

Valentina Ursu: Limba moldoveneasca-limba romana - această rezolvare a problemei ar fi una corectă?


Ion Bărbuţă: Problema trebuie să fie o dată şi o dată soluţionată până la capăt. Ar trebui să se recunoască ceea ce toată lumea cunoaşte că denumirea corectă a limbii este „limba română” şi în aceste condiţii nu e clar, dacă acum nu recunoaştem până la capăt şi nu spunem că este limba română, atunci când va trebui să facem acest lucru? Când vom avea această posibilitate să spunem lucrurilor pe nume? Nu mai cred că există acum nici un fel de piedici care ne-ar face să recunoaştem până la capăt adevărul şi să spunem că limba este română. Bănuiesc că politicienii noştri se tem într-un fel că statalitatea R. Moldova ar avea cumva de suferit din cauza denumirii limbii, dar atunci...

Valentina Ursu: Chiar denumirea corecta a limbii ar putea fi un pericol pentru statalitatea Republicii Moldova?

Ion Bărbuţă: Atunci nu ştiu, dar m-aş întreba şi eu, oare chiar poate denumirea unei limbi să fie atât de dăunătoare, nocivă pentru statalitatea unei ţări? Nu cred. Dar e altceva că noi o să continuăm să spunem un neadevăr sau un semi-adevăr într-un fel şi atunci lucrul acesta e şi mai neplăcut.

Valentina Ursu: Auzeam de la cineva care spunea: numiţi limba de stat cum doriţi, numai folosiţi-o...

Ion Bărbuţă: Nu ştiu, dar nu cred că e o variantă acceptabilă. Trebuie să recunoaştem, da, au fost mă rog, perioade grele, perioada sovietică, perioada independenţei, pe timpul guvernarii partidului comunist şi se insista să nu spunem că este limba română. Acum nu mai există nici un obstacol. De cine ne temem ca să spunem până la capăt totuşi că noi vorbim limba română?

Valentina Ursu: Dar în altă ordine de idei, cum comentaţi dumneavoastră faptul că în R. Moldova anumiţi politicieni, mă refer chiar la liderul comuniştilor, preşedintele PCRM Vladimir Voronin, care cu mai multe ocazii vorbeşte în limba rusă, a fost acum ales un nou preşedinte al Ucrainei, Victor Ianucovici care deasemenea foloseşte frecvent limba rusă. De ce ar prefera ei mai mult rusa?

Ion Bărbuţă: Din păcate nu pot să vă spun. Nu-mi pot explica de ce ei preferă rusa fiindcă situaţia totuşi s-a schimbat. Chiar în aceeaşi Ucraină nu mai sunt cei care vorbesc limba rusa, mă rog atât de tare pe piaţă. Şi la noi e aceeaşi situaţie. Chiar dacă ne uităm în administraţia noastră politică se utilizează totuşi limba română. Din ce considerente ei vorbesc limba rusă? Probabil ar trebui ei întrebaţi în primul rând.

Valentina Ursu: Ceea ce am sesizat eu în societatea moldovenească, ca reprezentanţii minorităţilor etnice nu se sfiesc să spună limbii de stat limba română, pe când mulţi dintre cei majoritari, adica moldovenii uneori parcă s-ar jena şi mai degrabă ar prefera să-i zică moldovenească si nu romana. De ce?

Ion Bărbuţă
: Da, e probabil ceva de ordin psihologic. Adică oamenii mai au această frică. Mi-a aduc aminte, chiar si eu într-o anumită perioadă, într-adevăr, îmi venea cam greu să rostesc în anumite situaţii că denumirea limbii este „limba română”. Recunosc asta foarte sincer...

Valentina Ursu: De ce? Ce vă împiedica sa rostiti un adevar?

Ion Bărbuţă: Era o obişnuinţă aşa să-i spunem, de ordin psihologic şi îmi aduc aminte, chiar şi în faţa vorbitorilor de limbă rusă uneori ezitam să spun că e limba moldovenească sau că e limba română. Bănuiesc că este motivarea asta mai mult de ordin psihologic. Cei care deja au absolvit şcoala şi au studiat în limba română în şcoală, nu mai au aceste probleme. Persoanele trecute de 40 de ani, 50 de ani continuă să utilizeze acest glotonim „limba moldovenească”. La ţară, in provincie probabil că obişnuinţa aceasta îşi spune cuvântul.

Valentina Ursu: Merg deseori în mai multe localitati şi chiar de la pedagogi, de la profesori, mai degrabă aflu că ei rostesc „limba de stat”, „limba maternă”, „limba mamei”, numai nu folosesc denumirea corectă a limbii. De ce? Sunt totusi pedagogi, dascăli..?


Ion Bărbuţă
: Da, aici probabil e deja vorba despre o anumită frică. Oamenilor li s-a insuflat ideea aceasta că ei nu trebuie să spună că limba pe care o vorbesc este limba română şi mai ales cei care deţin anumite funcţii, posturi, într-un fel caută să se păzească de anumite pericole care ar putea să vină şi din considerentul acesta că ei spun că limba pe care o vorbesc este româna. Da, am întâlnit şi eu persoane care atunci când încercau să vorbească în faţa unor demnitari, ei căutau să nu folosească denumirea corectă fiindcă într-un fel căutau să se pună la adăpost de anumite probleme. Adică să nu-şi facă probleme suplimentare.

Valentina Ursu: Domnule Barbuta, ca să punem punct acestui dialog, până la urmă în calitate de specialist în lingvistică să vă întreb, credeţi că argumentul ştiinţific va fi pus în capul mesei? Se va pune o dată şi o dată punct la această problemă atât de controversată, spinoasa?


Ion Bărbuţă: Argumentul ştiinţific este deja cunoscut şi recunoscut de toată lumea. De fapt aici nu mai sunt probleme în ceea ce priveşte recunoaşterea denumirii limbii din punct de vedere ştiinţific. Toată lumea acest lucru îl recunoaşte. Motivarea până acum a fost de ordin politic. Adică existau anumite forţe politice cărora le convenea această denumire. Dar acum cred că nu mai există asemenea condiţii. Adică şi din punct de vedere politic, acum practic nimeni n-o să mai poată să constrângă pe cineva ca să nu recunoască, să nu spună până la capăt adevărul.

E vorba de doar o perioadă foarte scurtă de timp când lucrurile se vor clarifica, toată lumea se va împăca cu gândul că denumirea corectă a limbii este cea pe care o ştie toată lumea. Din păcate unele probleme de ordin politic care mai sunt în republica noastră, e vorba de situaţia din Transnistria, de situatia de la sudul Moldovei, in Gagauzia, poate că acolo încă o să ne mai influenţeze nitel.

Însă nu cred că noi ar trebui să nu spunem adevărul până la capăt numai din considerentul că cineva ar putea să se supere pe noi că noi vorbim această limbă. Cred că este din cale afară, de anapodă situaţia când noi trebuie să ne temem la noi acasă să spunem cine suntem şi ce limbă vorbim.
XS
SM
MD
LG