Linkuri accesibilitate

Muncitorii de la „Moldcarton” şi Fabrica de Zahăr Glodeni demonstrează în faţa guvernului


Muncitorii de la „Moldcarton” şi Fabrica de Zahăr Glodeni au demonstrat în faţa guvernului, cerînd plata salariilor pe care spun că nu le-au primit de luni de zile. Potrivit muncitorilor citaţi de agenţia Moldpres, numai la Fabrica de Zahăr Glodeni salariile datorate celor peste 500 de angajaţi însumează mai mult de două milioane de lei. Demonstranţii de la cele două fabrici au cerut ca ele să fie naţionalizate sau date pe mână unor investitori responsabili. Muncitorii s-au plâns că deşi şi-au discutat necazurile cu ministrul economiei Valeriu Lazăr în urmă cu o lună, situaţia a rămas neschimbată.
XS
SM
MD
LG