Linkuri accesibilitate

„Începutul unei faze de intensificare a relaţiilor moldo-americane"


Ambasadorul Asif J. Chaudhry

Ambasadorul Asif J. Chaudhry

Ambasadorul Statelor Unite Asif J. Chaudhry: „Asistenţa prin intermediul programului Compact va ameliora viaţa a cel puţin 300 de mii de familii"

Vizita premierului Vlad Filat la Washington a pus începutul unei noi faze în relaţiile moldo-americane, care din acest moment devin mult mai intense, constată ambasadorul american de la Chisinau, Asif J. Chaudhry.

Dovadă ar fi creşterea asistenţei SUA pentru Moldova pe diverse proiecte, până la 20 de milioane de dolari anul acesta, faţă de 17 milioane anul trecut. Asta în timp ce donatorii din întreaga lume îşi restrâng programele de asistenţa financiară destinate ţarilor sărace, sub influenţa efectelor crizei economice, a menţionat diplomatul american, adăugând că cea mai substanţială asistenţa va veni prin intermediul programului „Compact” destinat reabilitării drumurilor şi agriculturii.

Asif J. Chaudhry: „Sunt foarte fericit că acest program a fost aprobat şi lansat. Ne aşteptăm ca el să îmbunătăţească viaţa a cel puţin 300 de mii de familii din R. Moldova”.

În legătură cu pretinsa relaţie pe care opoziţia comunistă o întrevede între decizia Casei Albe de a oferi Chişinăului grantul de 262 milioane de dolari şi intenţia guvernului moldovenesc de a participa în continuare la misiuni de pacificare în străinătate, inclusiv în Afganistan, ambasadorul a spus: „La Washington niciodata n-a fost pusă această problemă. Dacă Moldova va dori să participe la vreo misiune de pacificare, este doar decizia ei şi atât”.

L-am întrebat pe Asif J. Chaudhry ce efecte pentru Republica Moldova vede în urma deciziei vecinului său vestic România de a găzdui elemente ale noului program american de apărare anti-rachetă.

Asif J. Chaudhry: „Ceea ce trebuie să ţinem minte cu toţii, e că este vorba despre un scut de apărare. Ne aşteptăm ca el să sporească securitatea în această regiune”. „Alte efecte n-ar trebui să existe” a afirmat ambasadorul american în Republica Moldova, Asif J. Chaudhry.
XS
SM
MD
LG