Linkuri accesibilitate

Partidele coaliţiei majoritare pledează pentru restabilirea dreptului de proprietate şi plata unei chirii corespunzătoare de către instituţia care foloseşte imobilul.

9 februarie 2000

Actualitatea românească. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Andreea Pora).

Proiectul legii caselor naţionalizate”.

Comisiile reunite de administraţie locală şi juridică din Senat urmează să dezbată un proiect de lege foarte sensibil: cel al restituirii imobilelor naţionalizate de regimul comunist. Mărul discordiei în acest moment sunt imobilele naţionalizate aflate în proprietatea statului și în care funcţionează spitale, şcoli, biblioteci.

Opoziţia social democrată, prin senatorul PDSR Doru Ioan Tărăcilă, susţine că acestea trebuie să rămână statului, adică Ministerului sau Administraţiei Publice Locale, iar proprietarul să primească despăgubiri stabilite printr-o lege specială, al căror cuantum să ţină cont de bugetul de stat.

Partidele coaliţiei majoritare pledează pentru restabilirea dreptului de proprietate şi plata unei chirii corespunzătoare de către instituţia care foloseşte imobilul. Conform Preşedintelui Comisiei Juridice, Răzvan Dobrescu, „Noi, senatorii din majoritate, considerăm că rolul social al acestor clădiri poate să fie îndeplinit şi în condiţiile în care dreptul de proprietate se restituie persoanelor îndreptăţite, adică proprietarilor sau moştenitorilor lor, cu obligaţia acestora de a închiria imobilele unităţilor care le ocupă în momentul de faţă”.

Din cele 6.913 imobile naţionalizate pe care le utilizează Ministerul Sănătăţii, 241 sunt revendicate, din care 122 sunt dispensare ce au devenit cabinete particulare, intrând astfel în proprietatea Consiliilor Locale.
Ministerul Educaţiei a declarat că are în proprietate 774 de imobile naţionalizate în care învaţă 166 de mii de elevi.

Reprezentantul Ministerului Culturii, secretarul de stat, Hunor Kelemen, a spus că nu deţine o situaţie exactă a clădirilor cu astfel de probleme, însă a pledat pentru restituirea dreptului de proprietate şi instituirea unor chirii de către respectivele instituţii. „Majoritatea problemelor sunt la biblioteci comunale şi la căminele culturale şi la câteva centre culturale care au fost înfiinţate după ’90 şi care funcţionează în imobile naţionalizate”, a declarat Kelemen.

Referitor la legea specială cu privire la plata chiriilor de la instituţiile statului către foştii proprietari, senatorul PNŢCD, Răzvan Dobrescu a declarat că „legea trebuie să fie generală, legea trebuie să reglementeze la nivel de principiu şi nu ne interesează cazurile particulare sau numărul lor”.

PDSR a reuşit să impună amendamentul potrivit căruia în cazul în care restituirea nu se poate face în natură, din diferite motive, despăgubirile urmează să fie acordate în funcţie de veniturile statului, fără a se ţine cont de valoarea de piaţă a imobilelor.
XS
SM
MD
LG