Linkuri accesibilitate

Lupta dintre PCRM şi MU va amortiza atacurile stîngii la adresa AIE


Igor Boţan (ADEPT)

Igor Boţan (ADEPT)

Confruntarea lui Voronin cu Ţurcan va scoate la iveală interesele economice ale liderilor stîngii

Igor Boţan: In momentele de criza Partidul comunistilor isi convoaca activul. Ma refer la membrii comitetului central si la activistii cu functii de raspundere in organele administratiei publice. Asa s-a intimplat in ajunul alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, dupa ce Marian Lupu a parasit formatiunea si aceasta a inteles ca se afla intr-o situatie proasta. Asa s-a intimplat si acum, la 6 februarie…

Vasile Botnaru: … cind paralel isi tinea lucrarile congresul “Moldovei Unite” in cadrul caruia Vladimir Turcan a preluat conducerea formatiunii.

Igor Boţan: Da, aceasta convocare a activului PCRM se datoreaza unei erori de calcul. Ex-presedintele Voronin astepta alegeri parlamentare anticipate catre luna martie a anului curent. Si acum vedem care ar fi fost platforma electorala a Partidului comunistilor daca alegerile ar fi avut loc, asa cum credea domnia sa, in luna martie.

Vasile Botnaru: Asa sau altfel, Vorinin a anuntat “mobilizare preelectorala” si vrea sa forteze parlamentul sa provoace aceste alegeri.

Igor Boţan: Este adevarat, in cadrul acestei intruniri a avut loc trecerea de la “defensiva strategica”, cum a numit-o ex-presedintele Voronin, la “ofensiva horatita” si este lesne de inteles de ce se intimpla acest lucru. In ultima jumatate de an Partidul comunistilor a pierdut guvernarea, a fost inlaturat de la guvernare, a pierdut mai mult de 10 procente din fractiunea parlamentara. Liderul formatiunii da semne de slabiciune vadita, lucru care a fost observat si acum doreste sa revina in forta.

Vasile Botnaru: Presa scrie ca se “brejnevizeaza”.

Igor Boţan: Exista acest fenomen, el nu poate fi neglijat. Formatiunea s-a trezit cu un oponent de temut pe segmentul sau electoral. Ati mentionat acest lucru, paralel a avut loc congresul “Moldovei Unite”, unde fostii camarazi ai comunistilor au constituit o platforma noua. Si aici vreau sa mentionez ca patru din cei cinci membri ai fractiunii parlamentare care au devenit membri ai “Moldovei Unite” au fost intre primii 20 pe listele electorale. Deci este vorba despre elita formatiunii.

Vasile Botnaru: Dupa mine, este la fel de relevant faptul ca Nicolae Bondarciuc a mers la acest congres, cel care reprezinta osatura …

Igor Boţan: … creierul economic.

Vasile Botnaru: … creierul economic al comunistilor. Ce se va intimpla in competitia aceasta dintre Turcan si Voronin, conventional vorbind?

Igor Boţan: Cred ca va fi o lupta care va amortiza in primul rind loviturile Partidului comunistilor fata de AIE, fiindca Partidul comunistilor va avea de infruntat fosti camarazi, iar acestia au ce le reprosa comunistilor si personal domnului Voronin. Mai ales dupa ce guvernul practic in fiecare saptamina desecretizeaza anumite documente adoptate de catre guvernarea comunista care deschide parantezele si indica asupra nivelului coruptiei din perioada comunista.

Vasile Botnaru: Pe de alta parte de la Voronin aflam sau se confirma pretentiile fata de Turcan si Stepaniuc. Vorinin spune ca Turcan ar fi un baron al productiei de vinuri, iar Stepaniuc ar fi un patron al microbuzelor.

Igor Boţan: Aceasta lupta de fapt va eroda stinga si din acest punct de vedere cred ca Alianta pentru Integrare Europeana are o sansa sa le ofere aceasta placere. In aceasta confruntare vor iesi la iveala interesele economice ale tuturor liderilor stingii care anterior s-au aflat in PCRM.

Vasile Botnaru: Daca analizam limbajul – si al congreslului “Moldovei Unite”, sau al discursului rostit de Vladimir Turcan, si limbajul participantilor la adunarea activului PCRM, unora li se pare ca ne intoarcem in anii ’90.

Igor Boţan: Cred ca limbajul pe care il foloseste Partidul comunistilor este unul care a fost cumva reinnoit, dar folosit acum zece ani. De la “impiedicarea tancurilor NATO sa ajunga la Breansk” vedem ca acum PCRM se erijeaza intr-o forta care lupta impotriva scutului antiracheta american. Partidul comunistilor incearca sa ramina cea mai influenta forta politica proruseasca si incearca sa foloseasca impotriva “Moldovei Unite” arsenalul pe care l-a folosit impotriva proiectului lui Vasile Tarlev “Prietenii Rusiei in Moldova”.

Vasile Botnaru: Dar si Turcan vrea sa fie singurul reprezentant al rusilor?

Igor Boţan: Nu stiu daca vrea sa fie singurul reprezentant al rusilor, dar cu certitudine vrea sa fie unul dintre reprezentantii intereselor lor.

Vasile Botnaru: Cel putin spune astfel: “Eu sint prietenul adevarat!”

Igor Boţan: Vasile Tarlev spunea la fel si chiar organizatia pe care a incercat sa o puna pe roate, “Prietenii Rusiei in Moldova” a fost blocata de catre PCRM. Mai mult decit atit, Partidul comunistilor si ex-presedintele Voronin, pentru a se erija in postura de principal partener al Rusiei in Moldova, a recurs la semnarea declaratiei de la Barviha, la 18 martie, care a pus practic cruce pe documentele de la Istambul in privinta Moldovei. Adica a renuntat la cererea ca Rusia sa se retraga de pe teritoriul Republicii Moldova. Ma refer la trupele din Transnistria. Acum ex-presedintele Vorinin vorbeste despre piedicile pe care le ridica scutul antiracheta american pentru solutionarea conflictului transnistrean.

Vasile Botnaru: Anumite tinte ale PCRM si ale “Moldovei Unite” coincid. Ma refer la moldovenismul la care nu vrea sa renunte Victor Stepaniuc in calitate de activist - si a aparut zimbrul pe sigla formatiunii, in ceea ce priveste neutralitatea, in ceea ce priveste “pericolul unirii cu Romania”. Deci cumularea acestor eforturi propagandistice in preajma campaniei prezinta cumva un pericol mai mare pentru fortele de drepta sau nu?

Igor Boţan: Cred ca nu fiindca, desi exista puncte de tangenta in mesajele PCRM si “Moldovei Unite”, aceste formatiuni au devenit ireconciliabile. Si din acest punct de vedere mai degraba formatiunea lui Vladimir Turcan va tinde spre centru-stinga si va incerca sa formeze alianta cu PD, eventual cu PLDM. Din aceasta perspectiva, problemele care exista intre comunisti si “Moldova Unita” convin componentelor Aliantei pentru Integrare Europeana. Si inca un lucru, ofensiva lansata de catre PCRM este un mesaj foarte clar pentru Alianta pentru Integrare Europeana ca aceasta sa renunte la egoismul partinic si sa intreprinda masuri de contraatac, mai cu seama in privinta desecretizarii hotaririlor cu sarcina coruptionala din timpul guvernarii Partidului comunistilor.
XS
SM
MD
LG