Linkuri accesibilitate

Libertate și Internet


Imagine a unui polițișt pe rețeaua Internet din China, avertizînt internauții să respecte legea

Imagine a unui polițișt pe rețeaua Internet din China, avertizînt internauții să respecte legea

„Punct și de la Capăt”: Vasile Botnaru în dialog cu regizorul Viorel Mardare și Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier.


Vasile Botnaru: Astăzi vom vorbi despre libertate. Chiar dacă vom aborda o accepţiune mai specifică, oricum rămânem în albia ce-i fascina pe marii gânditori, care nu au ostenit să-i descopere faţete. Iată una: „Libertatea înseamnă Răspundere. Iată de ce majoritatea oamenilor se feresc de ea”, a concluzionat scriitorul irlandez George Bernard Shaw.

Mircea Eliade a ajuns la concluzia că: „A fi liber înseamnă, înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi. Eşti liber – adica eşti responsabil de viaţa ta: o poţi pierde, sau o poţi crea, devii automat şi ratat, sau un om viu şi întreg”.

Lucian Blaga a intervenit cu următoarea nuanţare: „Nu libertatea contează, ci conştiinţa libertăţii. Care se poate produce, chiar şi dacă nu există libertate”.

Şi o ultimă cugetare, semnată de scriitorul francez Gilbert Cesbron: „Libertatea nu consta într-atât în a face ceea ce vă place, cât în a suporta ca ceilalţi să facă şi să spună ceea ce le place lor, chiar dacă consideraţi că este fals, stupid sau periculos”. Deci, astăzi vorbim despre libertatea oferită de Internet.

Aşadar, în Studioul de la Chisinau al Europei Libere i-am invitat astăzi pe regizorul de film Viorel Mardare, cunoscutul animator al blogosferei moldoveneşti, si pe Gheorghe Erizanu, directorul editurii Cartier, la fel un autor de blog de altitudine elitistă.

Vasile Botnaru: Este spaţiul virtual un generator de violenţe, verbale, în primul rând, dar şi reale, sau este un pericol fals? Viorel Mardare, cel care este un blogher cunoscut pentru un limbaj aşa mai non-academic, îţi impui anumite limite, sau eşti total liber să faci ce vrei?


Viorel Mardare
Viorel Mardare
: „Limitele, evident, există, doar că nu toată lumea înţelege că pe Internet trebuie să păstrezi nişte limite. Internetul, pentru majoritatea locuitorii globului nostru, încă mai este un spaţiu în care poţi să faci ce vrei. Pentru că el a apărut aşa, pah!, peste capul nostru şi, de fapt, ceea ce am înţeles noi din Internet, estă că există tot ce vrei. Sunt şi femei dezbrăcate, sunt şi ştiri gratuite, este şi muzică gratuită, şi cărţile sunt gratuite, şi ca să vezi, poţi să faci ce vrei, pentru că nimeni nu te vede la faţă, pentru că eşti un anonim acolo, şi momentul ăsta oamenii încep să-şi permită lucruri, pe care nu şi le-ar permite în viaţa reală.

Pe când, de fapt, Internetul este o chestie foarte şi foarte reală, care intră din ce în ce mai mult în viaţa noastră şi începe să se contopească cu viaţa noastră zi de zi. Ca exemplu, săptămâna trecută, a avut loc întâlnirea cu absolvenţii, la care mulţi nu au venit, argumentând cum că ei sunt deja prezenţi pe Odnoclasnichi şi ce mare treabă, le văd fotografiile, le pun câte o notă de „cinci” foştilor colegi, mai comunică, mai schimbă câte un link, îşi trimit cântece unul altuia, şi cam atât. Comunicarea, ştiu eu, reală nu-i mai interesează pentru că Internetul începe din ce în ce mai mult să ne afecteze viaţa, adică să devină, de fapt, parte a vieţii. Şi din cauza asta, eu cred că, ulterior, mentalitatea omenirii va evolua în direcţia în care oamenii vor începe să înţeleagă că asta, de fapt, este aceeaşi viaţă reală şi trebuie să-ţi asumi anumite responsabilităţi, atunci când ieşti în spaţiul care se mai numeşte, până una-alta, virtual.”

Vasile Botnaru: Dar întrucât oamenii încă nu înţeleg că există responsabilităţi, există o instanţă, un stat, care are ispita să introducă restricţii. Gheorghe Erizanu, dumneata ca editor, înţelegi asemenea restricţii? Le accepţi? Te împaci cu ele, sau protestezi?

Gheorghe Erizeanu
Gheorghe Erizanu
: „Sunt categoric împotriva restricţiilor de orice gen ar fi ele, fiindcă în spatele intenţiilor nobile tot timpul pot să existe nişte scopuri meschine. De fapt, libertatea care a apărut în Internet vizează omul. Adică omul tot timpul a gândit una, a făcut alta, a vorbit cu totul altceva, dar asta depinde de fiecare individ în parte. În cazul, când omul este integru şi el, ceea ce face, ceea ce gândeşte, ceea ce vorbeşte, e un tot întreg. Vis-a-vis de întrebarea cu limitele pe Internet - în subconştient exista aceste tentaţii, indiferent exista Internet sau nu exista. Pur şi simplu, datorită Internetului ele au devenit vizibile. Orice interdicţie, care ar apărea, nu o văd bine venită. Statul tot timpul a fost ca o luptă dintre două tabere, adica dintre libertăți şi non-libertăţi. Societatea încearcă să obţină cât mai multe libertăţi, statul încearcă să îngrădească aceste libertăţi şi tot timpul există acest conflict...”

Viorel Mardare: „ Continuând gândul domnului Erizanu - libertăţile ar fi trebuit să fie limitate exact până în... libertăţile pe Internet, exact în măsura în care sunt limitate în viaţa reală. Nu ştiu, poţi să-l înjuri pe primarul general că vrea să împuşte cîinii, e o treabă, şi nu poţi să calomniezi, sa lansezi o calomnie la adresa domnului primar, că deja e o chestie de cod penal, nu mai ştiu. Dacă în viaţa reală nu ai dreptul să..., în Republica Moldova, să... nu ştiu... să facă dragoste cu o fată mai mică de 16 ani, exact treaba asta trebuie limitată pe Internet, nu trebuie să existe materiale cu copii. Şi tot aşa – există nişte limite, care trebuiesc respectate. Drepturile de autor, din nou, abia acum oamenii au început să înţeleagă că... nu ştiu... că pentru muzică sau filme trebuie de plătit. În Germania deja se face puşcărie pentru utilizarea torentelor şi descărcarea gratuită a filmelor, a copiilor piratereşti şi aşa mai departe. Pentru că trebuie să plăteşti exact cum plăteşti în viaţa reală, când îţi cumperi un DVD cu filmul care a apărut pe reţea.”

Vasile Botnaru: Sau când ţi-i foame şi vrei să mănânci o pîine...

Viorel Mardare: „Corect.”

Vasile Botnaru: Dar eu, ca om din presă, am şi o următoare preocupare: ştiţi, înainte vreme şi acuma încă, în filme, dacă tot despre asta a venit vorba, nu e de dorit ca personajele să fumeze, să bea alcool, pentru că ar avea efecte educative asupra tinerilor... Internetul nu cumva cultivă un anumit tip de comportament? Iarăşi, vorbesc, între timp, până când oamenii îşi vor da seama de responsabilităţi, nu cumva limbajul violent la adresa... aceluiaşi primar, care vrea să omoare cîinii şi s-a instituit sintagma: „Omoară oamenii, care vor să omoare cîinii”...nu cumva acest gen de limbaj este periculos pentru o societate nepregătită să înţeleagă ce-i Internetul?


Viorel Mardare: „Era un banc – scoateţi reclama tutunului şi alcoolului de pe site-urile porno pentru că intră şi copiii acolo... De fapt, eu cred că limbajul de pe Internet este aproape exact acelaşi, ca şi limbajul din aceeaşi viaţă reală. Oamenii vorbesc exact aşa, când sunt într-un mediu anumit, de prieteni, să spun eu, când copiii în cartier vorbesc exact aşa, cum vorbesc pe site-urile lor, unde se adună ei, eu ştiu, în forum de admiratori ai unui interpret şi ţin să înjure şi să spună că ăsta îmi place şi ăsta nu-mi place...; exact aşa vorbesc în viaţa de zi cu zi. Mai mult: Internetul le oferă, până una-alta, senzaţia de anonim, de om care poate să înjure pe cineva şi să nu ia un pumn în faţă pentru asta, însă civilizaţia merge spre...; există un proiect ONU, prin care fiecare om de pe glob, la fel cum are un cod personal, va avea şi un IP personal şi nu poţi intra pe Internet, decât utilizând IP tău personal.”

Vasile Botnaru: Adică, nu cu o falsă identitate, dar cu una reală...


Viorel Mardare
: „Da, da. Şi, de fapt, omenirea tinde spre a contabiliza fiecare intrare şi navigare pe Internet, a omului, exact cum ar putea fi urmărit ce a făcut ziua în stradă – că a fost la amantă, că a plecat în altă parte. Şi, respectiv, trebuie să-şi asume din nou responsabilităţile. Dar, ca impunere a unui limbaj, eu nu văd asta chiar atât de grav, că: ai-ai-ai, vezi tu, în secolul 21 a început să degradeze umanitatea într-atâta, încât oamenii sunt agresivi pe Internet, că înjură şi că... Asta a existat întotdeauna, a existat în viaţa reală, aşa sunt oamenii, nici nu trebuie să pretindem că cultura civilizaţiei la momentul ăsta este cultura autorilor cărţilor pe care le editează domnul Erizanu. Cultura este alta, cultura se află undeva la 40 de kilometri de Chişinău şi ea este absolut inversă decât cea care, ştiu eu, ne străduim noi, din când în când, să părem aici.”

Vasile Botnaru: Adică, dacă am înţeles corect teza dumitale, Viorel, este că Internetul intră cu web cameră în mediul natural, îl dă aşa cum este el, şi nu are efecte educative. Dimpotrivă, arată distanţa minimă între ceea ce este viaţă şi ceea ce pretindem noi că este viaţă.
Domnule Erizanu, Dumneavoastră, care editaţi cărţi, vreţi să fie viaţa pe web cât mai aproape de cea reală?

Gheorghe Erizanu
: „Nu cred că scopul meu este ca să scot cărţi ca să influenţez viaţa socială. Adică noi scoatem cărţi în tiraje mici, în fond, editura noastră se prezintă ca o editură elitistă, scoatem cărţi pentru 600 - 1 000 de oameni, nu am ambiţii imperiale, ca o carte să fie citită de 24 de milioane de cititori de română. Cărţile sunt făcute pentru un segment destul de îngust, sunt foarte multe edituri. Practic, fiecare doritor de a citi o carte, o poate găsi dacă nu la editura noastră, la editura vecină, sau la o editură din Iaşi, sau la o editură din Bucureşti. Nu văd absolut nici o pretenţie, nu vreau să devin Murdoch sau Berlusconi datorită editurii, nu am aceste scopuri.

Despre interdicţii: cu excepţia ultimului Parlament, toate celelalte Parlamente din Republica Moldova, printre primele legi aprobate, dacă faceţi un istoric şi vă uitaţi, era legea cu privire la pornografie, asta în care erau anumite interdicţii. Asta nu înseamnă că Republica Moldova în acea perioadă nu făcea cel mai mare export de prostituate ieftine în Europa. Adică, interdicţia nu înseamnă că ai rezolvat o problemă. Putem privi Internetul altfel: ca o supapă a complexelor, problemelor pe care le are societatea, sau le are individul, şi mai degrabă este ca o terapie, decât ca modalitate de promovare a violenţei. Depinde ce vrei. Adica, dacă omul, în forul lui interior este violent, firesc, el o să caute nişte site-uri violente. Dacă vrea să citească poezie, va găsi pe Internet poezie. Nu-i interzice absolut nimeni nimic, nu?”

Vasile Botnaru: Cineva îmi spunea că este un material ideal pentru angajator. Dacă vrei să ştii profilul omului, un psihanalist îţi face portretul din câteva apariţii şi afişări, şi posturi pe Facebook. Viorel, dumneata eşti unul real, care apari pe Facebook? Eu, de exemplu, aş putea, cu ajutorul unui psihanalist, să-ţi fac portretul robot şi să mă gândesc să te angajez sau nu?

Viorel Mardare: „Eu sunt cât se poate de real acolo, doar că - cum să zic ? - diferită lume interpretează reţeaua socială diferit şi pentru mine este mai mult o pălăvrăjeală între prieteni. Cel puţin sunt eu aşa, zi cu zi, nu Viorel cel din faţa microfonului de la Europa Liberă. Ci Viorel, care stă şi vorbeşte cu prietenii undeva... Doar, că eu mă tem, că dacă un eventual angajator mi-ar răsfoi profilul, nu m-ar mai angaja o sută de ani. Şi nu cred că abordarea este corectă.

Sunt profesionişti foarte buni, care se manifestă altfel pe Internet. Să zicem, cel mai vestit şi cel mai bun, din câte se pare, şi cel mai eficient desingner rus, Artemii Lebedev, îşi permite pe blogul lui personal, cel puţin, să scandalizeze opinia publică printr-un anumit mod de a se exprima. Chiar a fost un recent scandal în Rusia, când unul din partide, am impresia că se numeşte „Spravedlivaia Rosia”, a trimis la procuratură sute de dosare pe numele lui Artenie Lebedev, în care insistau să i se închidă blogul, pe motiv că ăla înjură prea mult.

Pe când blogul personal al omului, fiind, în opinia mea, un fel de gazetă de perete, dacă vrei – intri şi-l priveşti, dacă nu vrei, nu citeşti şi atât. Adică, oamenii sunt indignaţi de faptul, că au intrat şi au văzut asta. Ca şi în bancul cu dihorele, care a intrat într-o scorbură de veveriţă şi a întrebat: da ce miroase aşa urât aicea? O zis - păi din cauza ta! Nu, eu nu plec de aici, până nu dispare mirosul ista! Omul intră şi este indignat de faptul că el, voluntar, neimpus de nimeni, citeşte, care pe dânsul îl....”

Vasile Botnaru: ...deranjează.

Viorel Mardare: „...deranjează. Adică mi se pare absurd. La fel cum ar fi indignat un tovarăş, care şi-ar instala un canal porno acasă, din multitudinea de posturi de televiziune pe care ar avea posibilitatea să le privească, şi ar privi zi de zi, tot crucindu-se că, uite, ăştea îmi încalcă tot ce am adunat mai sfânt în piept, mi se încalcă acum, pentru că apar porcării pe ecran”.

Vasile Botnaru: Adică, n-aş avea dreptate, dacă aş compara, de exemplu, Internetul cu o producţie de pateuri, sau de bomboane şi statul ar trebui să asigure securitatea alimentară acelor consumatori, care ar intra într-un magazin să ia un pateu sau bomboane. Asta e cu totul altceva?

Gheorghe Erizanu: „Riscantă comparaţie, pentru că ar putea deveni un argument pentru reprezentanţii statului.”

Vasile Botnaru: Dar aşa gândesc reprezentanţii statului. În special chinez.


Viorel Mardare: „Eu cred că comparaţia ar trebui făcută mai curând cu grija statului faţă de producţia cinematografică, să zicem, sau cu grija statului faţă de materialul jurnalistic. Cam asta, cred că, ar trebui să fie comparaţia. Din moment ce jurnalistul încalcă una din norme, trebuie să răspundă pentru asta. Dacă instigă la volenţă, trebuie să răspundă, dacă plasează materiale porno, trebuie să răspundă pentru asta, trebuie să poarte responsabilitate pentru calomniere şi multe alte chestii, care sunt aplicabile pentru Internet.”

Vasile Botnaru: Am înţeles. Pornind de la executorul acestor lucrări. Dar executorul, am înţeles că, nu este suficient de conştient de responsabilitatea pe care o are în momentul în care se produce, ca autor de blog, ca om care dă replica, ca om care publică o fotografie furată, de exemplu. Între timp, ce facem cu Internetul? Aşteptăm să se dezvolte în mod natural, evolutiv?


Gheorghe Erizanu: „Categoric. Îi dăm voie să existe şi să funcţioneze aşa cum este el. Nu putem forţa lucrurile, nu putem să venim cu interdicţia atunci când este încă în stare embrionară. Nu putem vorbi, spre exemplu, în Republica Moldova ca o chestie internautică, gata stabilită, care ia amploare şi nu mai poate fi controlată. În fond nu avem atât de mulţi blogheri în Republica Moldova. Nu ştiu actuala guvernare, dar vechea guvernare, bănuiesc, că îi ştia pe toţi.”

Vasile Botnaru: Dar credeţi Dumneavoastră în constituirea unei comunităţi de blogheri, lideri de cultură internautică, care să instituie un cod informal de conduită? Aşa cum între artişti, de exemplu, este o ruşine, sau, dimpotrivă, nu este o ruşine să cânţi cu fonogramă, contează banul. Şi ei între ei ştiu ce înseamnă să fii manelist şi să fii amator de jazz, sau de rock. Aşa de exemplu, între blogheri...


Gheorghe Erizanu: „Internauţii sunt cu mult mai înţelepţi decât cei care administrează un stat şi au acces la legislaţia unui stat. Atunci când e vorba de sex, sau de alte genuri, care au fost interzise o foarte lungă perioadă de timp, există această supapă, ca oamenii să absoarbă din noutate, dar asta va exista până la un moment dat. După aia apare saturaţia. Oricum omul ulterior are nevoie de altceva. Nu văd că poţi interzice pentru o chestie nobilă, fiindcă orice interzicere de felul ăsta poate fi utilizată într-o sumedenia de variante.”

Viorel Mardare: „Vorbiţi despre Internet, ca fiind un, nu ştiu, ca un organism aşa mare, ca despre o singură entitate. Pe când Internetul, ca şi viaţa reală, este un loc, în care sunt multe spaţii, şi toate foarte diferite. Există un spaţiu pe Internet care este un site de ştiri, există spaţiu de pe Internet, care s-ar asemăna cu un bordel în viaţa de zi cu zi, există spaţii care s-ar asemăna cu o sală de concerte şi tot aşa. Şi în spaţiile astea, evident, oamenii instituie propriile norme de conduită. De pildă, majoritatea forumurilor sunt supravegheate de administratori şi administratorul ştie ce poate să interzică, la un moment dat. Pe ăsta să-l alunge din discuţii, pe ăsta să-l mai lase... Şi încetul cu încetul oamenii prind eticheta forumului, sau al site-ului respectiv, şi se comportă aşa, cum i-ar sta bine unui domn pe Internetul ăsta despre care vorbim.”

Vasile Botnaru: Adică într-o microsocietate de asta, totuşi există o cultură minimă de comportament.


Gheorghe Erizanu: „Păi e ca şi societatea. Adică putem vorbi că în Republica Moldova există grupuri de interese, există intelectuali, care vorbesc despre Proust, da? cred că-s doi. Există ....

Vasile Botnarul: Unul dintre ei este Proust...

Gheorghe Erizanu: „Da. Există amatori de muzică jazz, există amatori de manele, există criminali, există...”

Vasile Botnaru: ...poliţişti...

Gheorghe Erizanu: „...poliţişti..., adică exact e aceeaşi societate, adică nu putem interzice. Trebuie să tindem să fie mai bine, dar oamenii sunt oameni, adică interesele sunt diferite, IQ e diferit, capacitatea intelectuală este diferită. Nu putem să facem 1984 dintr-o societate...”

Vasile Botnaru: Aş apela aici la o comparaţie, pe care mi-a furnizat-o un prieten. Mi-a zis că încercarea de a interveni pe Internet, pe care, atenţie, foarte multă lume, şi îi spun lui Viorel, care este mai tânăr. Foarte multă lume din generaţia mea Internetul îl percepe ca pe o reţea de căi ferate, pe care poţi să ajungi de la Chişinău la Vladivostok, deci, trebuie să ai autorizaţie să-ţi pui vagonul tău, locomotiva ta. Şi de asta apare reacţia firească a oamenilor din generaţia mea, care cred că trebuie reglementări. Or, combătând acest punct de vedere, un alt prieten îmi spunea – asta ca şi cum ai interveni la capaictăţile biologice ale nervilor din corpul omenesc. Pe final vreau să vă rog să ne spuneţi definiţia Dumneavoastră a Internetului, sau a libertăţii de pe Internet. Cum vedeţi Dumneavoastră, ce mâncare de peşte este Internetul, reţelele sociale, efectul lor educativ, benefic, nonbenefic. Ce înseamnă pentru Dumneavoastră?

Gheorghe Erizanu: „Este o structură, care, spre deosebire de structurile sociale care au fost până acum şi erau create pe verticală, apare o structură pe orizontală şi, în fond, asta deranjează. Şi discuţia cu interzicerea, cred, că apare de aici. Sau apare de la oamenii, care au fost obişnuiţi cu gândirea pe verticală, cu deciziile pe verticală. Şi situaţia, când avem în faţă o societate cu oportunităţi pe orizontală – accesul la internet poate să-l aibă şi un boschetar, şi poate să-l aibă şi un prim-ministru, sau un preşedinte de ţară. Indiferent de ţară, indiferent de loc. Asta cred că deranjează, fiindcă, practic, se schimbă felul de a gândi si de a construi istoria.

Vasile Botnaru: Eu aş spune mai mult: în locul unei verticale, apare o structură tridimensională, care lasă, în general, mască pe un prim-ministru, dacă tot veni vorba despre el, pe care acest boschetar, la care aţi făcut trimitere Dumneavoastră, intrând într-un Internet café, poate să-l înjure de pe un cont anonim...Viorel?


Viorel Mardare
: „Eu cred că Internetul şi spre aceasta merge omenirea noastră, este aceeaşi viaţă şi păcatul cel mare este că majoritatea oamenilor încă nu înţeleg asta pentru că... nu ştiu; e un fenomen cât de cât proaspăt. Nouă ne-a trebuit de la nivelul de Neanderthal să ajungem la nivelul omului secolului 21, ne-au trebuit câteva zeci de mii de ani. Respectiv, nu putem acum să ne plângem că în Internet este atâta, ştiu eu, haos, sau în Internet oamenii se manifestă încă ca omul primitiv.

Vom ajunge la nivelul, în care omul va şti cum să se comporte pe Internet, pentru că, cum am mai spus, asta e exact aceeaşi viaţă. Şi despre libertăţile pe Internet – există două noţiuni de libertate. Există noţiunea de libertate de navigare pe Internet şi a doua - libertatea de a construi sau a face pe Internet. Deci, există oameni care sunt creatori de conţinut şi-l plasează şi alimentează Internetul, adică construiesc mici edificii şi există oameni care trebuie să fie liberi să navigheze în orice sector al acestui micro-oraş, sau extins oraş. Şi din moment ce ai nimerit într-un cartier mai rău famat şi ai fost bătut în viaţa reală, sau ai nimerit într-un cartier prea scump şi ai rămas doar în chiloţi, după ce ţi s-a adus nota de plată, este doar vina şi problema ta. Nu vrei, nu mergi încolo. Responsabilitatea cea mare o poartă oamenii care edifică, prin mici site-uri, bloguri, alte chestii, edifică Internetul şi aici ar trebui să se impună reglemtări, despre care, nu ştiu, am încercat să vorbim astăzi.

Eu sunt de acord cu implicarea SIS-ului, în cazul când SIS-ul i-a chemat pe câţiva comentatori de pe un site de ştiri de la noi, care ameninţau că vor arunca în aer Parlamentul. Mie mi se pare foarte corect, din moment ce Serviciul de Informare şi Securitate se ocupă cu... sau grija acestuia trebuie să fie asigurarea securităţii statului, mi se pare normal să investigheze cine sunt oamenii, care ameninţă cu explozia în centru Chişinăului. La fel...”

Vasile Botnaru: Dar, în momentul în care se conving că nu este adevărat şi n-au avut intenţii teroriste, ar fi trebuit să-şi ceară scuze pentru deraj, nu?


Viorel Mardare: „Evident, evident.”

Gheorghe Erizanu: „Ca interdicţie poate să fie – dispare lumina, dispare energia electrică şi atunci s-ar rezolva problema cu Internetul... Exact ca în „Jilţul vulturului”, când în Mexic a fost o pană de curent, impusă din Statele Unite, dar este vorba de o ficţiune. Şi atunci, toate convorbirile dintre oamenii politici erau prin scrisori. Adică este un roman făcut prin scrisori. Şi atunci rezolvi problema, nu e absolut nici o problemă...”

Vasile Botnaru: Da, statul în sensul ăsta e inventiv.

Gheorghe Erizanu: „Ne dezicem de energia electrică, revenim la 1800, şi e ok.”

Vasile Botnaru: Dar îmi place teza lui Viorel, că Internetul are posibilitatea, practic, nelimitată pentru oamenii ingenioşi, care vor să construiască, nu neapărat zgârâie nori. Şi un exemplu, cel mai recent, care tot Viorel l-a dat, ipoteza de unde a apărut Cahulul şi Kabulul. Foarte ingenioasă ipoteză, nu ştiu cum ţi-a venit şi cât de adevărată este, dar el a descoperit că într-un caracter cursiv „h”-ul are codiţa îndoiată din faţă şi din cauza asta cineva poate să citească ca litera „b”. Este o construcţie, chiar care dovedeşte că Internetul are posibilitatea să intre şi la nivel de zgârâie-nori şi la nivel de construcţii planetare, dar şi la nivel de celulă. Şi asta este admirabil pentru mine, în ce mă priveşte.

Gheorghe Erizanu: „Sarkozy s-ar putea să citescă cu un caracter cursiv şi să greşească Kabulul cu Cahulul... Or, un tip, care este mult mai aproape de Cahul, nu cred că ar fi trebuit să-şi permită aceasta.”

Vasil Botnaru: Nu ştiu. Viorel dacă apare ca avocat sau ca acuzator, în cazul ăsta. Ştiindu-l pe Viorel cât este de ironic şi subtil, nu cred că a vrut să facă avocatură pentru Băsescu... Nici pe de parte nu am epuizat tema pe care mi-am propus-o. Sunt convis că o să revenim, pe măsură ce se vor furniza teme de discuţie pe Internet.
XS
SM
MD
LG