Linkuri accesibilitate

Scriitorul Vladimir Beşleagă şi experienţa literaturii de sertar

Unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani moldoveni, dacă nu chiar cel mai însemnat, Vladimir Beşleagă are şi cele mai multe manuscrise nepublicate - tocmai şaptesprezece la număr- iar cîteva dintre ele datează de aproape o jumătate de secol.

Iată cîteva dintre ele: „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor”, „Dialoguri transnistriene”, „Viaţa lui Vasile Luca Beşleagă în 68 de episoade”, „Raiul rusesc”.

Cel mai vechi manuscris este un jurnal început în 1956 şi încheiat în 1965 în care descrie formarea sa ca scriitor într-o perioadă extrem de tensionată în care tinerii scriitori erau ţinuţi după uşă, iar politrucii vremii căutau cu insistenţă vrăjitoare printre oamenii de creaţie şi păduchi ideologici în textele literare. Pentru că scriitorul dăduse în vileag toţi moşii păroşi ai sistemului, acest jurnal care conţine mărturii extreme de autentice nu a putut fi publicat atunci, dar de ce nu vede lumina tiparului astăzi pare de neînţeles.

Un text relativ nou „Sfidînd adolescenţa” l-a scris acum zece ani, dar la baza lui stă un jurnal ţinut in anii 1946 si 1950. Acolo scriitorul caută să vadă cum adolescenţii din acele vremuri erau prelucraţi şi reeducaţi ideologic.

Printre aceste manuscrise sînt şi două audiobook-uri - două cărţi vorbite- care mai întîi au fost dictate la reportofon şi înregistrate pe casete şi apoi au fost transcrise în formă scrisă: „Voci sau dublul suicid în zona lacurilor” şi „Voci doi şi misterioasele sfere”. Deasemenea cîteva piese de teatru.

În afară de asta, scriitorul mai are şi o grămadă de manuscrise în lucru: scrisori ale tatălui său dintr-o închisoare din Ural, scrisori ale unei cititoare sau un roman despre o răscoală a sătenilor din Mălăieşti la începutul secolului douăzeci. Şi asta nu e tot.

Muntele de manuscrise nepublicate nu-l împiedică, însă, pe scriitorul Vladimir Beşleagă să continue să-şi gîndească, să-şi scrie textele noi sau să-şi rescrie unele texte mai vechi.

Vladimir Beşleagă: „Experienţa sertarului este decisivă pentru un scriitor, pentru că sînt unii scriitori care, avînd un manuscris respins, nu mai pot scrie şi alte romane sau cărţi de poezie şi, în felul acesta, îşi termină cariera, iar alţii, dimpotrivă, folosesc acest răspas spre a-şi îmbogăţi şi a-şi înmulţi textele literare”.

La ora aceasta, dintre cei peste trei sute de membri ai Uniunii Scriitorilor, cel puţin jumătate au cite un manuscris sau două în sertar, şi pentru mulţi dintre ei această experienţă se dovedeşte a fi deprimantă. Răceala editorilor ar putea să mai producă un fenomen, să-i facă pe unii scriitori să renunţe la o scriitură experimentală şi sofisticată şi să încerce să scrie pentru un public mai variat şi mai larg.
XS
SM
MD
LG