Linkuri accesibilitate

Perfecta conspirare a Securităţii


Mircea Dinescu - ţinta unei vendete politice

Astazi, Moldova este prezenta cu o singura stire in presa cotidiana centrala: aceea ca fostul presedinte Vladimir Voronin si sotia sa nu au predat pasapoartele diplomatice, la care nu mai au dreptul dupa ce liderul comunist a iesit de la carma statului. Aceste informatii, a caror sursa este Ministerul moldovean al Afacerilor Externe, sunt publicate in editia electronica a ziarul Romania libera.

Aberatii legislative in domeniul de reglementare a accesului la dosarele fostei securitati romane. Un comentariu din Adevarul, semnat de Grigore Cartianu, descrie blocajul in care se gaseste Consiliului National pentru studierea Arhivelor Securitatii, dupa adoptarea, in martie 2007, de catre guvernul Tariceanu, a unei ordonante care modifica legea CNSAS. Formularea ei arunca totul in confuzie. Efectele se vad in verdictele date de aceasta institutie: colaboratori notorii ai fostei securitati comuniste primesc verdict de necolaborare. S-a ajuns chiar - arata comentatorul de la Adevarul - la situatia aberanta cand chiar impricinatul sustine ca a colaborat cu securitatea, iar CNSAS o tine pe-a lui, ca nu: jurnalistul Sorin Rosca Stanescu este un asemenea exemplu.

Spre deosebire de el, fostul ambasador Gabriel Gafita, actuala sefa a magistratilor romani, Florica Bejinaru, fotbalistul Gica Popescu – toti autori de angajamente semnate cu securitatea si de note informative – s-au multumit sa accepte verdictul de necolaborare dat in baza legislatiei confuze. „In Romania, deconspirarea Securitatii a fost pervertita atat de mult, incat s-a ajuns la perfecta conspirare a Securitatii” – este concluzia lui Grigore Cartianu.

Unul dintre cei mai activi membri ai Colegiului CNSAS, poetul Mircea Dinescu, ar putea parasi acest organism, intrucat Agentia Nationala pentru Integritate a gasit ca se afla de patru ani in situatie de incompatibilitate: este membru al CNSAS, dar si administrator la doua firme cu profil agricol. Adrian Halpert, de asemenea de la Adevarul, crede ca este vorba despre o vendeta politica. Agentia s-ar fi sesizat in acest caz numai dupa ce scriitorul a incetat sa mai fie un sustinator al presedintelui Traian Basescu.

Un alt subiect care creste in interesul presei de la Bucuresti sunt apropiatele alegeri interne din Partidul Social Democrat. Mai multe ziare, intre care Gandul si Romania libera, publica informatii din interiorul principalului partid de opozitie.
XS
SM
MD
LG